Un camion a rămas blocat în Pasajul Unirii din București. Primăria Sectorului 4 solicită despăgubiri

0
Publicat:

Un camion cu înălțimea mai mare de 3,5 metri a rămas blocat, miercuri, mai mult de o oră în Pasajul Unirii din Bucureşti, după ce șoferul a ignorat limitatorul de înălţime şi a forţat trecerea prin tunel. În acest timp traficul rutier s-a realizat pe o singură bandă, se arată în comunicatului de presă transmis de Primăria Sectorului 4, conform Agerpres.

Pasajul Unirii a fost recent reabilitat de autorități. Foto: Inquam Photos George Călin

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au stabilit că un bărbat, care se deplasa cu camionul pe bulevardul I.C. Brătianu dinspre strada Colţei către bulevardul Dimitrie Cantemir, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Accesul interzis vehiculelor cu înălţimea mai mare de 3,5 metri" şi a acroşat partea superioară a pasajului. 

Conducătorul autovehiculului a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Poliţiştii rutieri au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0", conform Biroului de presă al Brigăzii Rutiere.  

Conform Primăriei Sectorului 4, o comisie specială va evalua pagubele produse, urmând ca sumele necesare pentru repararea structurilor avariate, să fie imputate conducătorului auto. 

În urma incidentului, au rezultat doar pagube materiale. 

 „Încă un incident la Pasajul Unirii, recent reabilitat şi pus în siguranţă de Primăria Sectorului 4. Astăzi, în jurul prânzului, un camion a rămas blocat mai bine de o oră în tunelul rutier din centrul Capitalei. Şoferul vehiculului a ignorat total poarta gabaritică de la intrarea în pasaj dinspre Universitate, a forţat trecerea prin aceasta, avariind structura metalică, pentru ca, ulterior, după câţiva metri, să rămână blocat în tunelul rutier şi să deterioreze plafonul acestuia. 

Totodată, polițiștii rutieri sosiți la fața locului au făcut măsurători și au constatat următoarele: înălțimea pasajului este de 3,69 metri, cea a porții gabaritice este de 3,52 – 3,53 metri, iar înălțimea camionului este de 3,80 metri (declarată în cartea tehnică) și de 3,64 metri, respectiv 3,62 metri (cu anvelopele dezumflate), se arată în comunicatul de presă al Primăriei Sectorului 4. 

Conform sursei citate, de la redeschiderea Pasajului Unirii, la începutul acestei luni și până în prezent, cinci vehicule de mari dimensiuni au rămas blocate, fie în poarta gabaritică, fie în tunelul rutier. 

Pentru evitarea unor astfel de situații în care infrastructura este distrusă și traficul rutier perturbat, atât polițiștii, cât și specialiștii atrag atenția tuturor șoferilor să respecte indicatoarele și marcajele rutiere amplasate la cele două intrări ale pasajului.  

În numai două luni, Sectorul 4 a pus în siguranță cel mai important obiectiv de infrastructură din Capitală, sens în care constructorii au izolat toate infiltrațiile de la nivelul carosabilului, au închis fisurile din pereții interiori ai pasajului prin injectarea unor mortare speciale, pe care, ulterior, i-au îmbrăcat cu peste 3.000 de panouri metalice.  

Totodată, pentru a crește vizibilitatea în tunel au fost montate 498 de corpuri de iluminat și bandă LED pe o suprafață de 4 kilometri, iar pentru intervenția în situații de urgență a fost montat un sistem de ventilație performant de ultimă generație”, conform comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 4. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”