Un adolescent bucureștean ce avea peste 200 de plicuri cu droguri a luat-o la fugă când a văzut jandarmii

0
Publicat:

Un minor de 16 ani a fost prins cu peste 200 de pliculețe cu droguri în centrul Capitalei, astăzi. Acesta a luat-o la fugă atunci când a observat jandarmii. 

Plicuri cu droguri - Foto DIICOT

Porivit unui comunicat al Jandarmeriei, astăzi, 6 octombrie,  în jurul prânzului, „jandarmii bucureşteni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona centrală a Capitalei, în apropierea Bibliotecii Naţionale, au observat un tânăr ce manifesta un comportament asemănător persoanelor consumatoare de substanţe interzise, care, la vederea colegilor noştri, a încercat să se eschiveze pentru a evita contactul. În urma acţiunii desfăşurate şi a controlului corporal efectuat, asupra persoanei au fost găsite 205 pliculeţe transparente tip ziplock ce conţineau un praf alb.” 

Adolescentul a fost dus la sediul secţiei de poliţie şi au fost întocmite actele de sesizare a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, conform comunicatului. 

Tânărul a fost predat celor de la DGASPC, pentru că are 16 ani.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu