Tradițiile culturale suedeze vor fi sărbătorite, în weekend, la Roaba de Cultură din Parcul Regele Mihai I din Capitală

0
Publicat:

Tradiţiile şi valorile culturale suedeze vor fi sărbătorite, sâmbătă şi duminică, la Roaba de Cultură din Parcul Regele Mihai I al României, în cadrul evenimentului Midsommar.

Midsommar este o sărbătoare tradiţională suedeză. Foto: Arhivă

Ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Therese Hyden, a spus că pe agenda Midsommar sunt dansuri, muzică tradiţională, jocuri distractive şi educaţionale, mai ales pentru copii, activităţi sportive. Artişti acrobaţi din Suedia vor susţine o reprezentaţie sâmbătă, de la ora 19,00, scrie Agerpres.

Suedia îşi propune să devină prima ţară OCDE fără combustibili fosili până în 2045", a afirmat ambasadoarea Suediei la Bucureşti.

Preşedintele Asociaţiei Green Revolution, Raluca Fişer, a declarat că în programul Midsommar se regăsesc ateliere de joacă, de pictură, despre siguranţă rutieră, reciclare creativă şi de resuscitare, care vor fi derulate în parteneriat cu Crucea Roşie. Vor fi cursuri de protecţia mediului şi sunt programate concerte şi proiecţii de filme suedeze.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Green Revolution, Midsommar are loc în contextul aniversării a 500 de ani de existenţă a Suediei ca stat independent, a jubileului Majestăţii Sale Regele Carl Gustaf XVI, precum şi a încheierii Preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene.

Midsommar este o sărbătoare tradiţională suedeză ce marchează solstiţiul de vară, cea mai lungă zi a anului. Este unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural suedez şi este sărbătorit în mod tradiţional în a treia sâmbătă a lunii iunie.

Cu multe companii suedeze prezente în România, soluţii durabile şi practici de afaceri sustenabile sunt implementate şi în ţara noastră. Companiile prezente în cadrul Midsommar acoperă o gamă largă de industrii cheie, care răspund cerinţelor şi nevoilor în creştere ale societăţii, au adăugat reprezentanţii Asociaţiei Green Revolution. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"