Sute de blocuri vor rămâne fără apă caldă în Capitală din cauza lucrărilor de reparații la rețeaua de termoficare

0
Publicat:

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă oprirea apei calde la sute de blocuri situate în toate sectoarele Capitalei, pentru efectuarea unor lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice.

Sute de blocuri vor rămâne fără apă caldă în Capitală FOTO Arhivă

Potrivit unui comunicat al CMTEB, transmis luni, finalizarea lucrărilor este cuprinsă între 20 şi 23 august, în funcţie de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor cu o vechime de până la 47 de ani.

„Pe măsură ce lucrările sunt finalizate şi ruta de alimentare cu agent termic permite furnizarea agentului termic, punctele termice sunt repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat”, precizează sursa citată.

Vor fi efectuate intervenţii: între străzile Făurei şi Băiculeşti din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de înlocuire a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic primar către 26 de module până în data de 20 august 2024, ora 9,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 2010; între Bulevardul Buzeşti şi intersecţia cu Piaţa Victoriei din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de înlocuire a conductei, care impun sistarea furnizării agentului termic primar către 3 puncte termice (8 blocuri) până în data de 21 august 2024, ora 9 00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1980; în zona Bulevardului Lacul Tei şi a străzii Judeţului din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Reabilitarea reţelei primare de termoficare aferenta Magistralei II Sud - Lot 5 - Obiectiv 5” şi lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 21 puncte termice (215 blocuri) până în data de 23 august 2024 - ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1978.

Alte lucrări vizează: zona străzilor Torentului şi Baicului din Sectorul 2. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 4 puncte termice - (102 blocuri) până în data de 23 august 2024 - ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1977; în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 şi a străzii Liviu Rebreanu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 12 puncte termice (168 blocuri) până în data de 23 august 2024 - ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1977; în zona intersecţiei Pieţei Eroii Revoluţiei cu Bulevardul Pieptănari din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 10 puncte termice (89 blocuri) până în data de 22 august 2024, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1992.

Vor mai fi efectuate lucrări în: zona străzilor Sergent Nuţu Ion Sebastian şi Buzoieni din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 48 puncte termice, (743 blocuri) din 20 august până în data de 23 august 2024, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1984, racordul punctului termic „8 Rasa”, în strada Răsăritului din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de înlocuire a conductei, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru prepararea apei calde către punctul termic (16 blocuri) până în data de 21 august 2024, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune al conductei corespunzătoare racordului menţionat este anul 1978, reţeaua termică primară din Strada Băiceni din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane cu diametrul de 250 mm în căminul "CT11 Micro 1", care impun sistarea furnizării agentului termic pentru prepararea apei calde către un punct termic (17 blocuri) până în data de 20 august 2024, ora 23,00.

Totodată, mai sunt vizate: Bulevardul Timişoara, Sectorul 6. Se vor executa lucrări de remediere a unei avarii, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru prepararea apei calde către două puncte termice (21 de blocuri), 5 module şi Grădiniţele 272 şi 57, Liceul Moisil, precum şi Policlinica Drumul Taberei în perioada cuprinsă între 21 august, ora 8,00 până în data de 23 august 2024, ora 23,00. Anul de punere în funcţiune a conductei corespunzătoare tronsonului menţionat este anul 1977; în zona Crângaşi din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de înlocuire a conductei, care impun sistarea furnizării agentului termic primar către două puncte termice, 42 blocuri, începând cu 19 august 2024, ora 9,00 până în data de 20 august 2024, ora 9,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1977; în zona Splaiul Independenţei - Bulevardul Regiei - Şoseaua Orhideelor din Sectorul 6. Se vor executa lucrări de înlocuire a conductei care impun sistarea furnizării agentului termic primar către 4 puncte termice (16 blocuri) şi 7 cămine studenţeşti, în perioada cuprinsă 21 august 2024, ora 09.00 - 23 august 2024, ora 09,00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1977.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert, conform aceleiaşi surse. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort