Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă. Se efectuează reparații pe conductele rețelei primare

0
0
Publicat:

Compania Termoenergetica București (CMTEB) anunță că, începând de luni, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei primare, în zone din sectoarele 3, 4, 5 și 6 din Capitală.

Sunt programate reparații pe conductele rețelei primare. FOTO Facebook Termoenergetica

Vor fi efectuate următoarele intervenții:

1. Conducta Dn 500mm, în zona străzilor Arenei, Calea Călărașilor, Delea Veche și strada Matei Basarab (între străzile Delea Vechea și Labirint) din Sectorul 3, unde se vor efectua lucrări de reparații pe Magistrala III Sud.

Pentru aproximativ 65 blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 31 iulie și 04 august 2023, ora 23.00.

„Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1993, această porțiune de rețea având 30 ani de funcționare”, precizează Termoenergetica, într-un comunicat.

2. Conducta Dn 500 mm, în zona Căii Văcărești nr.220-224 și a străzii V.V. Stanciu din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 120 de metri de conductă cu același diametru.

„Pentru aproximativ 60 blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 31 iulie și 4 august 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1979, această porțiune de rețea termică primară având aproape 45 de ani de funcționare”, explică Termoenergetica.

3. Conducta Dn 500mm, în zona Bulevardului Libertății din Sectorul 5, unde se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 250 de metri de conductă cu același diametru.

Pentru aproximativ zece blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada  cuprinsă între 31 iulie și 4 august 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1984, această porțiune de rețea termică primară având aproape 40 de ani de funcționare”, arată comunicatul CMTEB.

4. Conducta Dn 800mm, în zona străzilor Dezrobirii și Orșova din Sectorul 6, unde se demarează etapa a doua a lucrărilor de înlocuire a conductelor cu o vechime de peste 50 de ani.

Pentru aproximativ 75 blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 28 iulie și 04 august 2023, ora 22.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1971.

Reamintim faptul că în această zonă au fost deja înlocuiți aproximativ 500m (490m) de conductă cu diametrul de 800mm, în prima etapă a șantierului. Tronsonul de magistrală din strada Dezrobirii este foarte important pentru că, pe lângă alimentarea directă a unui număr de cinci puncte termice din zona Roșia Montană, în sezonul de vară reprezintă ruta de alimentare pentru Sectorul 1”, se mai arată în comunicat.

 Finalizarea lucrărilor ar putea dura mai mult (sau mai puțin) decât s-a estimat

De asemenea, tot din această porțiune de magistrală, în sezonul de iarnă pot fi alimentați clienții din zonele: Politehnicii, strada Fabricii, Șoseaua Virtuții, strada Dreptății.

Este important de subliniat că termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren”, adaugă compania. 

Potrivit comunicatului, se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie