Sorin Oprescu: Avem deschise cam 74-76 de lucrări în Bucureşti. Până la sfârşitul lunii, închidem peste 25

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Oprescu vrea să finalizeze peste 25 de lucrări până la sfârşitul lunii FOTO Adevărul

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, vineri, că în urmă cu două săptămâni erau deschise, în Capitală, „în jur de 74-76 de lucrări“, din care, până la sfârşitul lunii, municipalitatea vrea să finalizeze peste 25, urmând ca, în timpul iernii, şantierele neînchise să fie foarte bine semnalizate.

„Acum două săptămâni erau în jur de 74-76 de lucrări. Am speranţa că, până la sfârşitul lunii, putem să mai închidem 25-28 de lucrări. Cele care rămân neînchise trebuie să le semnalizăm, pentru a preîntâmpina eventuale accidente“, a spus Oprescu, în cadrul Comandamentului pentru evaluarea stadiului pregătirilor de iarnă.

Edilul a dorit să se întâlnească, vineri, cu reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate în pregătirile de iarnă, pentru a se asigura că acestea sunt pregătite în vederea sezonului rece.

„Este vorba despre aceleaşi măsuri pe care le-am avut în ultimii cinci ani, pentru că ele au funcţionat şi nu are sens să strici ceva ce funcţionează“, a mai spus Sorin Oprescu, care a precizat că stocurile de antiderapante raportate de reprezentanţii celor şase firme care vor curăţa străzile şi bulevardele din Bucureşti ajung pentru o lună de zile.

„În caz de zăpadă, ei îşi cunosc priorităţile. Este vorba de intrarea şi accesul în spitale, grădiniţe şi şcoli, accesul imediat pe marile bulevarde, pentru funcţionarea transportului în comun"“ a explicat primarul Capitalei.

Pe aceeaşi temă:

Oprescu ia primele măsuri pentru sezonul rece. A convocat comandamentul pentru evaluarea stadiului pregătirilor de iarnă

Sorin Oprescu: „Cathedral Plaza nu va fi demolată până la sfârşitul anului“

Primăria Capitalei, prinsă cu pista vopsită la Comisia Europeană

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026