Protest în fața Primăriei Municipiului București. Nemulțumirile Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii sindicatului Forum din administraţia publică Bucureşti, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), pichetează marţi Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) timp de două ore, între 10:00 - 12:00. 

Primaria Capitalei - Foto Facebook

Aceștia au nemulțumiri legare de promovarea de către Primărie a unui proiect HCGMB privind încetarea activităţii Centrului de Protecţie a Plantelor Bucureşti, serviciu public de interes local al Municipiului Bucureşti, prin care se vor disponibiliza toţi salariaţii, majoritatea fiind membri ai Sindicatului Forum din Administraţia Publică. 

Totodată, membrii acestui sindicat se plâng de lipsa oricărui dialog social din partea conducerii executive a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care să se motiveze oportunitatea desfiinţării activităţii de prestare a tratamentelor fitosanitare şi să se analizeze posibilităţile de salvare a locurilor de muncă, potrivit Agerpres. 

De asemenea, sindicaliștii au subliniat că Primăria nu a oferit nici un răspuns la adresa transmisă în data de 12 septembrie şi care a fost înregistrată trei zile mai târziu, în 15 septembrie. Protestul va avea loc pe trotuarul vis-a-vis de Primăria Municipiului Bucureşti și vor participa 20-25 persoane.  

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) este afiliată la Confederaţia Cartel Alfa. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele