Protest în fața Primăriei Municipiului București. Nemulțumirile Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie
0Membrii sindicatului Forum din administraţia publică Bucureşti, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), pichetează marţi Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) timp de două ore, între 10:00 - 12:00.
Aceștia au nemulțumiri legare de promovarea de către Primărie a unui proiect HCGMB privind încetarea activităţii Centrului de Protecţie a Plantelor Bucureşti, serviciu public de interes local al Municipiului Bucureşti, prin care se vor disponibiliza toţi salariaţii, majoritatea fiind membri ai Sindicatului Forum din Administraţia Publică.
Totodată, membrii acestui sindicat se plâng de lipsa oricărui dialog social din partea conducerii executive a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care să se motiveze oportunitatea desfiinţării activităţii de prestare a tratamentelor fitosanitare şi să se analizeze posibilităţile de salvare a locurilor de muncă, potrivit Agerpres.
De asemenea, sindicaliștii au subliniat că Primăria nu a oferit nici un răspuns la adresa transmisă în data de 12 septembrie şi care a fost înregistrată trei zile mai târziu, în 15 septembrie. Protestul va avea loc pe trotuarul vis-a-vis de Primăria Municipiului Bucureşti și vor participa 20-25 persoane.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) este afiliată la Confederaţia Cartel Alfa.