Proiectul privind schimbarea denumirii Bulevardului Primăverii, retras de pe ordinea de zi a CGMB | VIDEO

0
Publicat:

Proiectul de hotărâre care prevede schimbarea denumirii Bulevardului Primăverii în Bulevardul Monica Lovinescu a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului General al Capitalei.

Iniţiatorii proiectului: Despărţirea de comunism înseamnă şi eliminarea simbolurilor Foto: Google

Conform aceluiaşi proiect, strada Herăstrău urma să fie redenumită Virgil Ierunca.

Propunerea privind retragerea proiectului de pe ordinea de zi a venit din partea consilierului PNL Răzvan Socolovici, în calitate de iniţiator.

"Vom reveni cu el în momentul în care vom avea toate demersurile necesare pentru a fi votat de către toţi membrii Consiliului General", a spus el.

Totodată, a fost scos de pe ordinea de zi proiectul pentru închirierea prin licitaţie publică cu strigare a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă aflate în administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar Bucureşti (AFI). A fost de asemenea scos de pe ordinea de zi proiectul privind utilizarea gratuită de către jurnalişti a parcărilor publice de utilitate generală, precum şi a parcărilor aferente instituţiilor publice din subordinea CGMB pe baza unei solicitări prealabile.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a declarat că aceste proiecte urmează să sufere modificări şi că vor fi reintroduse pe ordinea de zi în luna ianuarie.

"Motivul pentru care doresc să scoatem acest punct foarte benefic pentru Municipalitate (privind închirierea spaţiilor administrate de AFI, n.r.) este că în urma dezbaterilor publice şi a discuţiilor cu direcţiile de specialitate au apărut câteva mici modificări pe care nu am dorit să le facem prin amendament în sală, ci mai degrabă să avem o formă consolidată, având în vedere importanţa acestui proiect. Voi propune reintroducerea lui în luna ianuarie, cu forma consolidată. Proiectul referitor la gratuităţile pentru jurnalişti la nivelul Municipiului Bucureşti a venit cu o formă consolidată şi pentru a nu face amendamente în plen, având o formă finală, o să-l propunem în luna ianuarie", a spus Bujduveanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat