Program special la metrou în minivacanța de 1 Decembrie. Cum vor circula garniturile

0
Publicat:

În perioada 30 noiembrie - 4 decembrie, metroul va funcționa conform graficelor aprobate pentru weekend şi sărbători legale. Garniturile vor circula la un interval de 10 minute, pe toate magistralele, informează Metrorex.

Program special la metrou în minivacanța de 1 Decembrie FOTO Adevărul

În situația în care situația o impune, conducerea companiei a precizat că va introduce în circulație trenuri suplimentare.

"Pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să asiste la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Naţionale, Metrorex va introduce trenuri suplimentare, după caz, pentru preluarea fluxurilor crescute de călători", dă asigurări compania.

Concertele mult aşteptate ale Târgului de Crăciun Bucureşti 2022 iau startul în minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie cu cinci zile de muzică live în Piaţa Constituţiei. Între 30 noiembrie şi 4 decembrie, programul artistic al Târgului de Crăciun include concerte zilnice de colinde, cântece tradiţionale şi hituri celebre în interpretarea unor coruri, orchestre folclorice, ansambluri de alămuri, formaţii etno-rock, artişti pop şi artişti instrumentişti, anunță ARCUB.

Distracția începe de Sfântul Andrei

"De la vocea caldă a Andrei, la naiul magic al lui Nicolae Voiculeţ, la energia Lupilor lui Calancea sau muzica pop-opera lui Cezar Ouatu, programul artistic al târgului de Crăciun București începe pe 30 noiembrie de la ora 19:30.Între 30 noiembrie – 4 decembrie programul artistic va fi completat cu momente vesele aduse în Piaţa Constituţiei de trupa de copii Picii lu’ Soreasca, Butterfly Band, Ana Cebotari,  cu muzica de fanfară a ansamblurilor de alămuri Armonia Brass Quintet şi Spirit Brass Quintet. Muzica de Crăciun va răsuna cu sensibilitate şi rafinament în concertele mai multor ansambluri corale din România, printre care şi Corul de Copii Radio, condus de Răzvan Rădos",  a precizat ARCUB. 

Programul spectacolelor care au loc la Târgul de Crăciun București 2022

Miercuri, 30 noiembrie 2022 

  •  Picii lu’ Soreasca
  •  Armonia Brass Quintet
  •  Andra

Joi, 1 decembrie 2022 

  •  Butterfly Band
  •  Lavinia Goste alături de maestrul dirijor Marius Zorilă & Orchestra Națională Valahia. Invitat special: Valentin Sanfira

Vineri, 2 decembrie 2022 

  •  Corul Universităţii din Bucureşti
  •  Spirit Brass Quintet
  •  Nicolae Voiculeţ – Sus la naltul cerului

Sâmbătă, 3 decembrie 2022

  •  Folk for Kids
  •  Armonia Brass Quintet
  •  LUPII lui Calancea

Duminică, 4 decembrie 2022

  •  Vocea copilăriei
  •  Corul de Copii Radio condus de dirijorul Răzvan Rădos
  •  Ana Cebotari
  •  Cezar Ouatu & Ascendis Choir

Intrarea este liberă.