Primăria Sectorului 3 a acordat ajutoare sociale pentru sute de veterani de război. Suma: 250 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sprijinul financiar a constat în suma de 250 de lei FOTO Arhiva Adevărul

Primăria Sectorului 3 a anunţat că a acordat ajutoare sociale pentru 317 veterani de război şi văduvele acestora, iar sprijinul a constant în suma de 250 de lei.

Primăria Sectorului 3 – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a acordat prestaţii sociale pentru 317 veterani de război şi văduve ale acestora, după ce Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – Filiala Sectorului 3 „Matei Basarab” a solicitat spijinul primăriei.

În urma anchetelor sociale efectuate de către DGASPC Sector 3 s-a hotărât acordarea, în regim de urgenţă, a unor ajutoare sociale special în valoare de 250 de lei.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 spun că sprijinul financiar este un semn de preţuire şi recunoştinţă al autoriţăţilor locale vizavi de cei care au făcut un legământ cu patria şi au fost dispuşi să se sacrifice pentru apărarea neamului românesc.

Pe aceeaşi temă:

Constantin Brâncuşi, omagiat de „seniorii“ din Sectorul 6

Muzeul Ţăranului Român, premiat de unul dintre cele mai mari site-uri de promovare turistică din lume

Timp de o lună, Parcul Tineretului se transformă în cinematograf în aer liber

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort