Patriarhia Română va ţine o slujbă pentru pomenirea morţilor din accidentul din Muntenegru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Patriarhiei Române au anunţat, marţi, că vor susţine în Catedrala Patriarhală o slujbă pentru pomenirea celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul din Muntenegru.

Slujba va avea loc, miercuri, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală şi va fi dedicată celor 18 persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier din Muntenegru.

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a trimis un mesaj de compasiune şi de condoleanţe către familiile şi apropriaţii victimelor implicate în tragedia ce a avut loc, duminică, în apropriere de capitala Muntenegru. Înalţii bisericii se roagă pentru odihnirea în pace a celor trecuţi în nefiinţă.

Astfel, Patriarhia Română a trimis un comunicat de presă marţi prin care reprezentanţii bisericii în frunte cu patriarhul Daniel îşi prezintă condoleanţele şi compasiunea către victimile care au fost implicate în accidentul din urmă cu trei zile, atunci când 18 persoane au decedat şi alte 29 rănite în timp ce se aflau în drum spre coasta Mării Adriatică unde urmau să-şi petreacă concediul.

Localnicii şi-au riscat viaţa pentru a-i ajuta pe răniţii din autocarul românesc

Autocarul românesc traversa defileul Morace, aflat la aproximativ 30 de kilometri depărtare de capitala muntenegreană Podgoriţa. La scurt timp după ce a ieşit dintr-un tunel, martorii spun că şoferul a pierdut controlul volanului, a trecut de parapetul de protecţie şi a plonjat aproape 40 de metri în gol, într-o prăpastie.

Victimele au primit primul ajutor din partea şoferilor care treceau prin zonă. Martorii şi-au riscat şi ei viaţa şi au coborât în prăpastie pentru a încerca să salveze cât mai multe vieţi.

Din cauza şoselei foarte aglometate şi totodată foarte înguste, ambulanţele au ajuns cu greu la faţa locului din cauza blocajului în trafic.

„Treceam pe aici şi am venit să-i ajutăm. Pasagerii erau oameni în vârstă şi ne-a fost foarte greu să-i ajutăm. Terenul era greu accesibil. Am făcut tot ce am putut pentru ei. Poliţia a intervenit imediat, dar a durat mai mult până la sosirea ambulanţelor. Drumul era foarte aglomerat şi de aceea au ajuns mai greu. În mare parte noi le-am oferit primul ajutor“, a declarat un martor ocular.

Pe aceeaşi temă:

Accident Muntenegru. Patronii firmei de transport vor fi audiaţi marţi de procurorii Parchetului General

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel: „Vă încredinţăm întreaga noastră compasiune”

Miercuri, steagul României va fi înălţat de Ziua Drapelului şi coborât în bernă în memoria victimelor accidentului rutier din Muntenegru

UPDATE Accident Muntenegru. Trupurile turiştilor decedaţi vor fi aduse în ţară la ora 18.00

Tragedia din Muntenegru, anunţată de un pasager: „Ne-am răsturnat. Nu am văzut ce s-a întâmplat“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026