O fetiță de 9 ani și mama ei au fost atacate un câine, într-un parc din București. Cele două au ajuns la spital

0
0
Publicat:

O femeie de 48 de ani și fiica acesteia, în vârstă de 9 ani, au fost atacate de un câine, miercuri, în tip ce se aflau într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Ambele au nevoie de îngrijiri medicale.

Deși mai puțini în libertate, câinii continuă să facă victime în Capitală. FOTO arhivă Shutterstock

Fetița s-a ales cu zgârieturi la nivelul picioarelor, iar mama sa, cu leziuni, potrivit Stirileprotv.ro.

Un echipaj medical ajuns la locul incidentului le-a acordat îngrijiri medicale, victimele diind ulterior fiind transportate la unități medicale diferite pentru investigații suplimentare.

Propietarul animalului a fost identificat. Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului pentru Protecția Animalelor, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

„Totodată, câinele va fi ridicat și transportat la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul / deținătorul animalului a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra persoanei, conform OUG 55/ 2002”, a transmis Poliția.

Amintim că, anul trecut, un copil însoțit de un adult a fost atacat de un câine pe o stradă din Sectorul 1.

În mai 2024, o femeie de 38 de ani a fost muşcată de doi câini de rasă, în timp ce se afla la lucru. Incidentul a avut loc la un local public din localitatea Luduş din Mureș.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea