Medicii de familie întorc armele: “Se puteau face liste false cu pacienţi doar cu ajutorul cuiva de la Casa de Asigurări”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii medicilor de familie spun că este posibil să existe medici care au declarat asiguraţi fictivi. Aceşti medici însă nu puteau să-şi valideze listele şi să ia bani pentru pacienţii falşi dacă cineva de la Casa de Asigurări nu i-ar fi susţinut şi nu ar fi aprobat aceste liste, mai spun medicii de familie.

Un scandal uriaş a izbucnit între medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), după ce preşedintele acesteia din urmă i-a acuzat pe medicii de familie că au declarat mai mulţi asiguraţi decât sunt în realitate. Conform datelor, medicii de familie din Capitală au declarat 2,5 milioane de pacienţi, faţă de 1,6 milioane, câţi sunt în realitate, cu 900.000 de pacienţi în plus. Metoda prin care s epresupune că au fost umflşate listele este schimbul de lispte cu pacineţi între medici astfel că fiecare declara atât pacienţii lui cât şi pe ai colegului complice şi invers.

Reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti spun că este posibil ca unii medici să facă acest lucru doar dacă au colaborat cu angajaţi ai Casei de Asigurări Bucureşti, instituţia care ar trebui, printre altele, să se ocupe cu depistarea acestor fraude.

“Poate or fi doi-trei nebuni care au făcut schimb de liste de pacienţi sau care au declarat CNP-uri false, dar acest lucru nu se putea face decât cu complicitatea unor persoane dinăuntrul Casei de Asigurări Bucureşti, unde sunt înregistrate şi validate aceste liste”, ne-a spus dr. Sandra Adalgiza Alexiu, secretara Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti.


Anchetă a Curţii de Conturi


Mâţa moartă a ajuns astfel în curtea Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti, iar reprezentanţii acesteia nu vor să dea explicaţii. “Nu puteam să oferim niciun detaliu până când Curtea de Conturi nu va finaliza ancheta”, ne-a spus Cristina Călinoiu, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti.

Nici conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu mai vrea să discute pe această temă. “Noi ştim de mai multă vreme de aceste nereguli şi în acest moment se fac plăţi doar pentru asiguraţii reali. Putem oferi mai multe detalii după ce vom termina ancheta”, ne-a spus Nicolae Lucian Duţă, preşedintele CNAS.


Fraudă de 12 milioane de euro


Fiecare medic de familie primeşte lunar de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti suma de 4,5 lei pentru fiecare pacient aflat pe listele lui, indiferent dacă aceste solicită consultaţii sau nu. Un calcul simplu arată că pentru cei peste 900 de mii de pacienţi fictivi, lunar se creează un prejudiciu de 4 milioane de lei ( 960 de mii de euro). Anual, frauda se ridică la aproape 12 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile