Hoț inventiv. A intrat într-un apartament pe schele și a furat bijuterii scumpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El a intrat într-un apartament din Sectorul 1 al Capitalei, de unde a furat bunuri în valoare de 5.000 euro.

O bucureșteancă a sesizat poliția că din locuință i-au fost furate mai multe bunuri.

Din cercetări a reieşit faptul că un bărbat, după ce ar fi escaladat o schelă metalică ce era montată pe peretele imobilului, ar fi forţat fereastra apartamentului unde locuieşte femeia, iar din interior ar fi sustras mai multe bijuterii, stilouri şi obiecte de valoare, prejudiciul fiind estimat la 5.000 de euro.

”La data de 16 august 2023, în urma investigaţiilor specifice, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 26 l-au identificat şi depistat pe bărbatul bănuit de săvârşirea faptei. Hoţul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în faţa instanţei, cu propuneri legale”, potrivit Poliției capitalei.

Cercetările sunt continuate de către Biroul Investigaţii Criminale, din cadrul Secţiei 26, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews