FOTO Lucrările la Parcul Drumul Taberei înaintează. 70% din proiect va fi gata până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
30% din lucările de modernizare şi amenajare ale parcului Drumul Taberei au fost deja finalizate FOTO Primăria Sectorului 6

Lucrările de reabilitare a parcului Drumul Taberei, începute în luna mai, au fost realizate în proporţie de 30% până în prezent. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 susţin că până la sfârşitul anului 70% din lucrări vor fi gata. Amenajarea parcului se face cu fonduri europene.

În Parcul Drumul Taberei se execută, în prezent, următoarele lucrări: amenajare de teren şi terasamente, amenajarea terenului pentru protecţia mediului, toaletarea arborilor, reabilitarea malurilor lacului, reabilitarea fântânilor arteziene, realizarea unei scene-amfiteatru, amenajarea terenului pentru obiectivele din parc (loc de joacă pentru copii, loc de recreere pentru adulţi, pavilion pentru şahişti, loc de joacă pentru câinii de companie), trasarea aleilor (rutiere, pietonale şi piste pentru biciclişti), plus lucrări adiacente aferente celor prezentate mai sus (degajare de teren de corpuri străine, evacuarea gunoiului).

Potrivit unui anunţ făcut recent de administraţia locală, lucrările din parcul Drumul Taberei au fost demarate în luna mai 2013, ele fiind realizate în proporţie de 30%. Pentru anul în curs, este prevăzut să se realizeze aproximativ 70% din lucrări.

Primăria Sectorului 6 a depus, spre finalizare, încă din anul 2010, „Planul Integrat de Dezvoltare Urbană” care cuprinde „Modernizarea arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei”. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară: 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere; Domeniul de intervenţie: 1.1 Planuri de integrare de dezvoltare urbană; Sub-domeniu: Centre urbane.

Amenajare de peste 75 de milioane de lei

Proiectul prin care se va realiza „Modernizarea arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei” are o valoare de 75.188.177,45 lei din care contribuţia proprie a Primăriei Sectorului 6 este de 1.215.809,90 lei, restul de bani constituind fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

“În trei luni de zile de la deschiderea lucrărilor, o treime dintre acestea sunt finalizate. Anul viitor, copiii noştri se vor juca în cel mai frumos parc din Capitală!”, a declarat Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Pe aceeaşi temă:

Cea mai mare statuie ecvestră din România poate fi admirată în Parcul I.O.R. Cât măsoară construcţia

VIDEO Paznicul „deltei“ din mijlocul Capitalei, despre Balta Văcăreşti: „Asta este sufrageria sufletului meu, locuiesc aici de 16 ani“

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG