FOTO Este gata prima intersecţie de pe Magistrala 5 de metrou, la Academia Militară - Orizont

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel de-al doilea utilaj TBM, supranumit Sfânta Filofteia, a început să foreze pe 21 noiembrie FOTO Marian Iiescu

Prima intersecţie de pe Magistrala 5 de metrou, Academia Militară - Orizont, cu tunel dublu finalizat, este gata de la începutul lunii ianuarie, spun reprezentanţii Metrorex.

Lucrările la intersecţia Academia Militară - Orizont au fost terminate pe 8 ianuarie, atunci când „cârtiţa“ Filofteia a terminat execuţia tunelului cuprins între aceste două staţii.

Metroul din Drumul Taberei, visul unui cartier

Utilajul „Sfânta Filofteia“ a început execuţia tunelului dintre staţia Academia Militară către Orizont, pe firul doi, pe 21 octombrie.

Lucrările la tronsonul de metrou Drumul Taberei  – Eroilor, Magistrala 5, au început efectiv în noiembrie 2011 şi urmează să fie gata în al doilea semetru din 2016.

Tronsonul ce va lega Drumul Taberei de centrul Capitalei va avea o lungime de 6,2 kilometri şi va număra zece staţii, iar costurile lucrărilor se ridică la aproximativ 260 milioane de euro, având ca sursă de finanţare un credit exern BEI (Banca Europeană de Investiţii) şi bugetul de stat. Potrivit planurilor Metrorex de extindere a reţelei de transport subteran, în 2030, în Bucureşti ar trebui să existe şapte magistrale şi aproape 100 de staţii de metrou.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Cum lucrează „cârtiţa“ japoneză din burta Capitalei. Radiografia utilajelor de ultimă oră care vor lega Drumul Taberei de centrul oraşului

FOTO Cum arată primele tuneluri ale metroului din Drumul Taberei

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă