Umilinţe fără margini în închisorile comuniste. Octav Bjoza şi Nicolae Purcărea au trecut prin chinuri greu de imaginat
0Octav Bjoza şi Nicolae Purcărea sunt doi braşoveni care s-au răzvrătit împotriva comunismului şi au plătit scump pentru asta. Au fost bătuţi, torturaţi şi umiliţi, dar regimul comunist nu a reuşit să le înfrângă spiritul.
Octav Bjoza este preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România şi a fost primul român decorat de preşedintele Klaus Iohanis. Încă din tinereţe a fost un luptător aprig împotriva comunismului. A fost arestat pe când era student, închis, torturat şi urmărit permanent de securitate. şi a fost un luptător îndârjit împotriva comuniştilor care mai apoi i-au făcut viaţa un calvar.
A fost student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi pentru un singur an şi nu a mai apucat să-şi termine studiile pentru că a fost arestat. Alături de alţi studenţi înfiinţase Garda Tineretului Român, o organizaţie cu opinii liberale şi deschisă spre occident. A fost arestat în 25 iunie 1958 şi de aici a început coşmarul. A fost condamnat de Tribunalul Militar din Braşov la 15 ani de muncă silnică. A fost deportat în 14 locuri, iar umilinţele şi torturile şi-au amprenta asupra lui.
„Regimul de teroare, bătăile şi foamea ne-au transformat. Ne dădeau să mâncăm zeamă de varză sau murături împuţite. Condiţiile de igienă erau precare, la un moment dat n-am făcut baie timp de trei luni. Dacă te îmbolnăveai, nu existau medicamente cu care să te tratezi. În detenţie, dormeam şi mai mult de trei într-un pat. La Gherla, de exemplu, erau 12 paturi în cameră, iar noi eram 42 de deţinuţi. Se dormea şi pe jos, pe beton sau mozaic. A fost cumplit“, povesteşte Octav Bjoza.
Nicolae Purcărea, supravieţuitor al Fenomenului Piteşti
Nicolae Purcărea este un alt braşovean care a suferit mult în închisorile comuniste. Are acum 91 de ani şi este bolnav. A suferit 20 de ani torturile şi umilinţa comuniştilor. Totul a început în anul 1936, când avea numai 13 ani şi când trăgea cu urechea la şedinţele legionare, organizate la Liceul Andrei Şaguna, la care participau şi unchii săi. S-a înrolat apoi, în gruparea legionară iar în 1939 a intrat în Frăţia de Cruce. El a fost închis mai întâi la Braşov, apoi trimis la Văcăreşti, Piteşti şi Alba Iulia şi condamnat la 15 ani de detenţie pentru activitate legionară şi terorism.
La Piteşti a suferit extrem de mult. „Totul se făcea prin bătaie, chin, inimaginabile toruri, unde era adevăratul iad. Aici nu mai existau nici noapte, nici zi, nici om, ci o fiinţă care mai păstra încă sentimente de conservare. Aici au reuşit să ne robotizeze", povestea Nicolae Purcărea.
După şapte luni, a fost transferat la Canalul Şantierul Poarta Albă, denumit „canalul morţii". În toamna anului 1950 a fost dus la Jilava iar în 1952, la Gherla, unde a stat la izolare după ce a povestit unui coleg despre condiţiile din programul de reeducare. Aici nu a stat 21 de zile, cât se stătea de obicei, ci şapte luni de zile, în care s-a şi îmbolnăvit de tuberculoză. În anul 1956 a fost trimis în domiciliu stabil la Lăteşti, în Bărăgan, unde s-a căsătorit cu o deţinută ce ispăşise 8 ani de detenţie. În 1958 au fost însă despărţiţi, ea a fost trimisă în lagărele de femei din Miercurea Ciuc, şi apoi Oradea, iar el a fost în Lagărul Noua Culme, lângă Ovidiu, Constanţa.
A ajuns la Aiud în anul 1960, unde vorbea cu ceilalţi deţinuţi bâtând în calorifer şi folosind codul Morse. În anul 1964 a fost eliberat, dar a rămas marcat pe viaţă de coşmarul din închisoare. Cea mai are umilinţă pe care a îndurat-o a fost atacul la credinţă. Nicolae Purcărea povestea că doar credinţa în Dumnezeu l-a ţinut în viaţă, dar că era torturat continuu. După bătăi crunte era întrebat „Mai crezi acum în Dumnezeu“. Bătaia de joc şi umilinţa mergea mai departe. „În zilele de sărbătoare ne obligau să luăm cuminecătura care era făcută din fecale. În loc de cruce ni se făcuse în falus din pâine şi săpun şi eram obligaţi să ne închinăm la el. Închisoara m-a călit şi m-a învăţat că nu cel care ţine bâta e puternic, ci acala care rezistă loviturilor“, a mai povestit Nicolae Purcărea.
Pe aceeaşi temă: