Tribunalul Braşov a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Ioan Neculaie. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Neculaie a fost primul milionar al Braşovului.

Magistraţii Tribunalului Braşov au adminis cererea de eliberare condiţionată a omul de afaceri Ioan Neculaie. Acesta avea o condamnare de 2 ani de închisoare şi se afla din noiembrie anul trecut în Penitenciarul Codlea.

Magistraţii Tribunalului Braşov au adminis cererea de eliberare condiţionată a lui Ioan Neculaie. „Admite propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare din cadrul Penitenciarului Codlea şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului Neculaie Ioan din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1137/2017 a Judecătoriei Braşov, mandat de executare 1539/2017. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare“, se arată în decizia Tribunalului Braşov.

Magistraţii Curţii de Apel Braşov l-au  condamnat pe Ioan Neculaie, în noiembrie 2017, la şase luni de închisoare cu executare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Fostul patron al FC Braşov a folosit arma pentru a trage în cauciucurile maşinii. Sentinţa a ajuns însă la 2 ani de închisoare deoarece magistraţii au anulat suspendarea executatea pedepsei pe care o primise într-un dosar de ucidere din culpă.  Ioan Neculaie avea, din noiembrie 2012, o condamnare într-un dosar legat de un accident de muncă din martie 2008. Atunci, un muncitor de la societatea Prescon SA a murit după ce s-a prăbuşit peste el o parte a unui coş de fum care era dezmembrat pentru a fi dat la fier vechi. Anchetatorii au stabilit că societatea care făcea dezmembrarea nu avea autorizaţie şi nici nu respecta măsurile de protecţie a muncitorilor.

Ioan Neculaie este cercetat în prezent într-un alt dosar penal. Este acuzat de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălare de bani. Omul de afaceri este acuzat că a înregistrat în contabilitatea companiei FC Braşov tranzacţii fictive pentru a obţine deducerea de TVA.  

Neculaie, un om de afaceri controversat

Ioan Neculaie este un om de afaceri controversat şi a fost primul milionar la Braşovului. În ultima vreme însă afacerile nu i-au mers deloc bine, iar Neculaie a început să îşi vândă proprietăţile. Acum doi ani a pierdut şi Uzina Roman după un proces maraton care a durat opt ani. Ioan Neculaie are, potrivit topului Forbes, o avere estimată la 30 de milioane de euro.

Ioan Neculaie s-a născut la 18 aprilie 1957, la Codlea, într-o familie cu o situaţie financiară precară, fapt care l-a determinat încă de mic să-şi dorească să câştige bani mulţi. Primul job pe care l-a avut Neculaie a fost acela de electrician, la doar 19 ani, în oraşul său natal Codlea, însă, cum lucrurile nu mergeau tocmai bine, peste câţiva ani şi-a lansat primele afaceri. Imediat după revoluţie şi-a vândut apartamentul din Codlea şi a cumpărat o mică fermă, din care a reuşit să producă suficienţi bani pentru a se putea implica în construcţii. La puţin timp distanţă, omul de afaceri a luat de la un mic întreprinzător firma care avea să ajungă Prescon, compania care a contribuit decisiv la creşterea averii sale.

A devenit apoi patronul Uzinei Roman exportând camioane mult timp în SUA. Modul în care a preluat uzina a făcut obiectul unui proces care a durat opt ani. Uzina Roman a fost privatizată şi preluată de Aosciaţia Pro Roman în 2004. Neculaie a fost preşedintele Consiliului de Administraţie, iar în 2006 a reuşit să preia acţiunile, înregistrându-se ca acţionar majoritar la Registrul Comerţului. Procedura a fost contestată, iar după opt ani de procese, Tribunalul Braşov a decis anul trecut ca uzina să revină din nou Asociaţiei Pro Roman. Uzina însă nu mai era demult o afacere de succes. Ultima dată a înregistrat profit în 2009, respectiv 120.000 de lei. Acum are datorii de 90 de milioane de lei şi doar 500 de angajaţi.

În fotbal a intrat în 1999, când a cumpărat clubul- fanion al oraşului de sub Tâmpa. FC Braşov este acum în faliment.

Cunoscut ca un mare Don Juan şi colecţionar de maşini

Prima iubire a lui Ioan Neculaie a fost Mariana, o fată cu care a vrut să se căsătorească. Părinţii ei nu au fost de accord pe motiv că Neculaie era prea sărac. De supărare fata s-a sinucis. Ioan Neculaie s-a căsătorit ulterior şi are un băiat. A divorţat însă în 2006.  Neculaie este cunoscut ca un adevărat „Don Juan", în urma cuceririlor făcute. Presa a scris de-a lungul vremii că Neculaie a avut idile, printre altele, şi cu Ana Maria Prodan, Ramona Gabor, Rocsana Marcu sau Bianca Drăguşanu. Numele lui apare şi într-un dosar penal ce vizează prostituţia de lux.

Pasionat de maşini, Neculaie a strâns o impresionantă colecţie de bolizi în garajele sale. Printre maşinile sale de lux se află un Dodge Viper (100.000 de euro), un Mercedes G Klasse (140.000), un Porsche Cayenne (120.000) şi un Volkswagen Touareg (65.000). Mai mult, el deţine şi o motocicletă Harley Davidson (12.000 de euro) şi un elicopter EC 120, în valoare de 1.200.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”