Mărirea şi decăderea primului milionar al Braşovului. Ioan Neculaie rămâne sub control judiciar. Este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Neculaie a fost primul milionar al Braşovului. FOTOArhivă.
Ioan Neculaie a fost primul milionar al Braşovului. FOTOArhivă.

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au respins astăzi cererea de arestare a procurorilor şi au decis că omul de afaceri Ioan Neculaie rămâne sub control judiciar. Ioan Neculaie a fost primul milionar al Braşovului, iar acum este cercetat pentru mai multe infracţiuni economice.

Magistraţii Curţii de Apel au decis astăzi că Ioan Neculaie va rămâne sub control judiciar. Potrivit reprezentanţilor instanţei, judecătorii au respins contestaţia procurorilor care vroiau ca Ioan Neculaie să fie trimis în arest preventiv. Decisia este definitivă. Practic rămâne în picioare decizia Tribunalului din 20 ianuarie care a menţinut controlul judiciar. Atunci magistraţii au respins cerearea de ridicare a controlului judiciar formulată de Ioan Neculaie, dar şi propunerea de arestare a procurorilor.

Procurorii au susţinut în motivarea cererii de arestare, că Neculaie a luat legătura cu alţi inculpaţi din dosar, în pofida interdicţiei pe care o avea. Mai mult, se pare că, pe perioada controlului judiciar, Neculaie ar mai fi comis şi alte infracţiuni, precum spălare de bani şi delapidare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, la data de 19 ianuarie 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Ioan Neculaie, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată şi spălare de bani, constând în aceea că, în perioada mai 2016 - decembrie 2016, inculpatul, în calitate de manager al SC Prescon Piatra Mare SA,  şi-a însuşit în mod nejustificat din casieria societăţii suma de 215.187,3 lei, iar o parte din această sumă (73.692,3 lei) a fost spălată de către inculpat prin procurarea de facturi fictive şi evidenţierea acestora în contabilitate“, a precizat procurorul Adrian Aldea.

Cercetat pentru mai multe infracţiuni

Această nouă acuzaţie a fost reunită cu dosarul penal pe care Ioan Neculaie îl are deja de anul trecut. Omul de afaceri Ioan Neculaie se află sub control judiciar pe cauţiune din 19 martie 2016. Cauţiunea se ridică la 22.300.000 de lei, iar omul de afaceri a garantat suma cu mai multe imobile.

Ioan Neculaie este acuzat de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălare de bani. Omul de afaceri este acuzat că a înregistrat în contabilitatea companiei FC Braşov tranzacţii fictive pentru a obţine deducerea de TVA.  

„Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în perioada martie 2013 - mai 2015, în calitate de acţionar majoritar la SC ICIM S.A. Braşov şi SC Fotbal Club Braşov S.A., s-a asociat cu inculpatul Stelian Florin Păunescu şi suspecta Slăvilă Corina Eugenia cu scopul de a ajuta SC Fotbal Club Braşov S.A. să stabilească în mod fraudulos un TVA deductibil în cuantum de 6.969.266,88 lei prin înregistrarea în contabilitatea S.C. Fotbal Club Braşov SA a unei operaţiuni nereale, respectiv a achiziţiei la data de 24.01.2014 de către această din urmă societate a unei presupuse investiţii de la SC ICIM SA constând într-o  bază sportivă situată în municipiul Braşov.. Valoarea pretinsei investiţii a fost stabilită la suma de 36.007.878,88 lei (din care 6.969.266,88 TVA), deşi în realitate SC Fotbal Club Braşov  S.A. nu a dobândit niciun drept concret şi niciun bun în urma respectivei tranzacţii, această tranzacţie neavând valoare economică“,l se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Ioan Neculaie mai este acuzat că a retras de mai multe ori bani din conturile FC Braşov.

„În calitate de acţionar majoritar, administrator de fapt al. SC Fotbal Club Braşov  S.A şi singura persoană cu drept de semnătură în această firmă, la data de 27.12.2010 inculpatul Ioan Neculaie a retras fără justificare legală din contul de casă al acestei societăţi, suma de 9.830.000 lei, iar la data de 30.12.2011 suma de 3.900.000 lei, iar pentru a da aparenţă de legalitate acestor retrageri a înregistrat în evidenţele societăţii antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1648 din 18.05.2012 încheiat între Ioan Neculaie şi SC Fotbal Club Braşov  S.A prin care primul s-a obligat în schimbul sumei de 4.156.400 euro să transfere proprietatea asupra a două terenuri din extravilanul comunei Sânpetru, jud. Braşov, pe care acesta le achiziţionase în data de 20.09.2011 cu suma de 871.346, 41 lei, bunul fiind vândut astfel la un preţ de peste 20 de ori mai mare faţă de preţul de achiziţie“, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Ioan Neculaie are, din noiembrie 2012, o condamnare la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii, într-un dosar legat de un accident de muncă din martie 2008. Atunci, un muncitor de la societatea Prescon SA a murit după ce s-a prăbuşit peste el o parte a unui coş de fum care era dezmembrat pentru a fi dat la fier vechi. Anchetatorii au stabilit că societatea care făcea dezmembrarea nu avea autorizaţie şi nici nu respecta măsurile de protecţie a muncitorilor.

Neculaie, un om de afaceri controversat

Ioan Neculaie este un om de afaceri controversat şi a fost primul milionar la Braşovului. În ultima vreme însă afacerile nu i-au mers deloc bine, iar Neculaie a început să îşi vândă proprietăţile. Acum doi ani a pierdut şi Uzina Roman după un proces maraton care a durat opt ani. Ioan Neculaie are, potrivit topului Forbes, o avere estimată la 30 de milioane de euro.

Ioan Neculaie s-a născut la 18 aprilie 1957, la Codlea, într-o familie cu o situaţie financiară precară, fapt care l-a determinat încă de mic să-şi dorească să câştige bani mulţi. Primul job pe care l-a avut Neculaie a fost acela de electrician, la doar 19 ani, în oraşul său natal Codlea, însă, cum lucrurile nu mergeau tocmai bine, peste câţiva ani şi-a lansat primele afaceri. Imediat după revoluţie şi-a vândut apartamentul din Codlea şi a cumpărat o mică fermă, din care a reuşit să producă suficienţi bani pentru a se putea implica în construcţii. La puţin timp distanţă, omul de afaceri a luat de la un mic întreprinzător firma care avea să ajungă Prescon, compania care a contribuit decisiv la creşterea averii sale.

A devenit apoi patronul Uzinei Roman exportând camioane mult timp în SUA. Modul în care a preluat uzina a făcut obiectul unui proces care a durat opt ani. Uzina Roman a fost privatizată şi preluată de Aosciaţia Pro Roman în 2004. Neculaie a fost preşedintele Consiliului de Administraţie, iar în 2006 a reuşit să preia acţiunile, înregistrându-se ca acţionar majoritar la Registrul Comerţului. Procedura a fost contestată, iar după opt ani de procese, Tribunalul Braşov a decis anul trecut ca uzina să revină din nou Asociaţiei Pro Roman. Uzina însă nu mai era demult o afacere de succes. Ultima dată a înregistrat profit în 2009, respectiv 120.000 de lei. Acum are datorii de 90 de milioane de lei şi doar 500 de angajaţi.

În fotbal a intrat în 1999, când a cumpărat clubul- fanion al oraşului de sub Tâmpa. FC Braşov este acum în faliment.

Cunoscut ca un mare Don Juan şi colecţionar de maşini

Prima iubire a lui Ioan Neculaie a fost Mariana, o fată cu care a vrut să se căsătorească. Părinţii ei nu au fost de accord pe motiv că Neculaie era prea sărac. De supărare fata s-a sinucis. Ioan Neculaie s-a căsătorit ulterior şi are un băiat. A divorţat însă în 2006.  Neculaie este cunoscut ca un adevărat „Don Juan", în urma cuceririlor făcute. Presa a scris de-a lungul vremii că Neculaie a avut idile, printre altele, şi cu Ana Maria Prodan, Ramona Gabor, Rocsana Marcu sau Bianca Drăguşanu. Numele lui apare şi într-un dosar penal ce vizează prostituţia de lux.

Pasionat de maşini, Neculaie a strâns o impresionantă colecţie de bolizi în garajele sale. Printre maşinile sale de lux se află un Dodge Viper (100.000 de euro), un Mercedes G Klasse (140.000), un Porsche Cayenne (120.000) şi un Volkswagen Touareg (65.000). Mai mult, el deţine şi o motocicletă Harley Davidson (12.000 de euro) şi un elicopter EC 120, în valoare de 1.200.000 de euro.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite