Sute de maşini, cu defecţiuni majore, au trecut de ITP la Braşov, cu ajutorul şpăgii. Unele autovehicule nu aveau nici frâne. Procuror: „Mergeţi pe trotuar!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şpagă pentru trecerea ITP la RAR Braşov FOTO Arhivă

Din iulie şi până acum, cel puţin 500 de autovehicule au luat ITP-ul la Braşov printr-un sistem de şpagă în care erau implicaţi angajaţi RAR şi samsari de maşini.

Un număr de 8 persoane, între care angajaţi ai Registrului Auto Român (RAR), au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, sub acuzaţiile de dare sau de luare de mită. 

Anchetatorii spun că angajaţii RAR au pus ştampila de „Apt“ pentru circulaţie pe actele unor autovehicule care nu ar fi trebuit să treacă Inspecţia Tehnică Periodică (ITP). 

„La acest moment există suspiciunea că în jur de 500 de autoturisme au trecut de această inspecţie tehnică, în perioada iulie – decembrie 2021. 

Cercetările sunt abia la început şi, în urma percheziţiilor desfăşurate luni, au fost verificate numeroase documente care trebuie procesate. 

În final, vom stabili cu exactitate care maşini au trecut de inspecţia tehnică şi îndeplineau condiţiile tehnice şi care nu îndeplineau condiţiile tehnice”, a precizat Claudiu Sandu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. 

Cercetările de până acum au scos la iveală o stare de fapt care ne face să ne temem să ieşim din casă. 

„Din probele – pentru că nu mai sunt simple informaţii, sunt probe la acest moment – ştim că defecţiunile tehnice pe care le aveau autoturismele plecau de la lipsa unui bec de semnalizare până la lipsa frânelor. Prin urmare, mergeţi pe trotuar!”, a mai transmis Claudiu Sandu. 

Anchetatorii spun că nu oricine putea trece ITP-ul în acest mod. Doar persoanele care se ocupă în mod frecvent de înmatricularea de autovehicule erau de încredere pentru angajaţii RAR care încălcau legea. Cercetările au început în luna iulie a acestui an, în urma unor informaţii ajunse la urechea procurorilor. Aceştia au ridicat mijloace de probă, fără să organizeze un flagrant. Cercetările sunt abia la început, după cum a afirmat procurorul Claudiu Sandu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Viceprimarul din Predeal, implicat într-un accident cu un pieton

Grădiniţa din Braşov care produce energie electrică în loc să consume. Cât a costat investiţia

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani