Cât mai „merge“ şpaga pentru obţinerea permisului auto. Dacă picau la traseu, candidaţii primeau banii înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

O femeie din Galaţi a încheiat o înţelegere cu procurorii anticorupţie ca să nu ajungă la închisoare, în condiţiile în care, timp de aproape doi ani, a primit mii de euro ca să îşi folosească influenţa asupra unui ofiţer de poliţie şi să le faciliteze astfel candidaţilor promovarea probei practice a examenului auto.

O gălăţeancă a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada noiembrie 2018 – martie 2020, femeia ar fi promis mai multor persoane că îşi va trafica influenţa pe care afirma că o avea asupra unui ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Galaţi pentru a le facilita acestora promovarea probei practice a examenului auto şi programarea preferenţială la susţinerea acelei probe.

”Pentru aceste „servicii”, inculpata ar fi pretins de la persoanele respective sume de bani cuprinse între 500-700 euro (în total 3.200 euro) din care a primit 2.500 de euro. Ulterior, din cauză că două dintre persoane nu au promovat proba practică, inculpata le-ar fi restituit banii primiţi (în total 900 de euro)”, spun procurorii anticorupţie.

Închisoare, dar cu suspendare

În prezenţa avocatului, femeia a declarat că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia.

Procurorii aticorupţie au stabilit o pedeapsă de trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de patru ani şi interzicerea pe o perioadă de cinci ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Galaţi. De amintit este că, în acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu alte şapte persoane, cumpărători de influenţă.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Caz incredibil! Şpaga luată de un medic este scoasă la vânzare de judecători. Descoperiri la percheziţii

Comision din şpagă, o inovaţie în materie de corupţie. Cât ajunge mita pentru angajare la o companie naţională

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite