Peste 70.000 de turişti sunt aşteptaţi la Braşov. Autorităţile sunt pregătite să intervină pentru ca zăpada să nu le strice vacanţa turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi turişti sunt aşteptaţi în Poiana Braşov, aproximativ 35.000 din estimările hotelierilor. Alţi 25.000 vin în municipiul Braşov, 15.000 la Bran-Moieciu şi alţi 5.000 la Râşnov.

Ca în fiecare an autorităţile sunt pregătite să intervină ca zăpadă să nu le strice sărbătorile turiştilor. Cele două firme care se ocupă de deszăpezire, Vectra şi Autostrada, sunt pregătite cu 32 de utilaje şi 1000 de tone de material antideranpant. Pe drumul spre Poiana Braşov sunt în permanenţă trei utilaje pentru a evita blocajele în trafic. De asemenea se acţionează permanent şi pe drumurile pe care circulă autobuzele şi pe arterele principale din oraş. În Poiana Braşov se aşteaptă mare aglomeraţie în parcări şi de aceea se recomandă alegerea autobuzului care merge spre staţiune şi care circulă la fiecare 30 de minute.

Turiştii care vor un Revelion tradiţional aleg zona Bran-Moieciu. Aici sunt aşteptaţi cu multe surprize şi bucate tradiţionale. „ În perioada sărbătorilor, nouă ni se triplează populaţia. Avem cam 15.000 de vizitatori, mare parte turişti, dar şi oameni care au aici case de vacanţă sau vin în vizită la rude şi prieteni. Suntem pregătiţi să îi întâmpinăm cu colindători şi baluri tradiţionale. Pensiunile s-au pregătit şi ele şi asigură recitaluri de colinde şi demonstraţii de tăiere a porcului, mai ales că turiştii solicită acest lucru. Pe lângă schi, turiştii pot face şi plimbări cu săniile trase de cai. Suntem pregătiţi să intervenim dacă va ninge abundent, avem toate utilajele necesare şi nu vom avea probleme. Din fericire în zona noastră iernile sunt mai liniştite şi suntem feriţi de viscole“, a declarat Gheorghe Hermeneanu primarul din Bran.

Nu rataţi obiectivele turistice şi plimbările la aer curat

Turiştii care ajung în această perioadă în zona Braşovului pot vizita Cetatea Râşnov, dar şi Peştera cu leduri Valea Cetăţii (situată pe drumul dintre Râşnov şi Poiana Braşov. Biletul de intrare costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Şi Castelul Bran este deschis în această perioadă inclusiv pe 31 şi 1 ianuarie. Biletul de intrare costă 25 de lei pentru adulţi şi 12 lei pentru copii.  Recomandată este şi o plimbare pentru centrul vechi al Braşovului şi neapărat o oprire în Piaţa Sfatului unde turiştii pot admira bradul de 28 de metri decorat cu alb şi argintiu cu peste 18.000 de beculeţe. Dacă ajungeţi în Piaţa Sfatului puteţi servi şi un vin fiert sau un ceai cald şi puteţi asculta colinde.

Din păcate de drumeţii montane la altitudine nu poate fi vorba, deoarece traseele din Munţii Făgăraş sunt închise în această perioadă. Turiştii care vor însă să facă mişcare pot urca pe jos în Poiana Braşov pe Drumul Vechi unde vor repira aer curat. De asemenea aerul tare de munte îi aşteaptă şi pe Tâmpa unde pot ajunge cu telecabila, deoarece drumul forestier este destul de anevoios din cauza zăpezii. Un drum cu telecabina dus-întors costă 18 lei pentru adulţi şi 9 lei pentru copii. Turiştii pot urca cu telecabina şi în Masivul Postăvaru de unde pot admira Poiana Braşov într-un decor natural suberb. Telecabina costă 30 de lei dus/intors pentru adulţi şi 15 lei pentru copii.  Odată ajunşi pe munte pot servi un ceai, un vin fier sau o cafea la Cabana Postăvaru situată la peste 1500 de metri altitudine.

Mai multe pentru tine:
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Ianis Hagi, dat ca și transfera la Alanyaspor. Va fi antrenat de cel care juca cu ghete dăruite de tatăl său
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Despre soacre... numai de rău! „Tu naști, iar bărbatul tău doarme cu mama lui în pat!”
Zodia răsfățată de destin în toamna lui 2025. Soarele strălucește pe strada ei, primește tot ce își dorește și are parte de binecuvântări. Încheie anul în forță
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Ce delicatese au avut în meniu invitații de la cina de 500 de euro cu Eric Roberts?! „Nu beau și nu consum carne” VIDEO! Mesaj de suflet pentru români!
Momentul când dragostea dintre William și Kate a fost pusă la încercare! Se puteau despărți pe vecie după criza suferită
Trăim (încă) în era în care bărbatul e viteaz că nu dă cu toporul, ci cu pumnul
Dana Budeanu a pus-o la zid pe soția lui Dan Șucu, într-o manieră virulentă: ”Tacă-ți fleanca, că n-ai făcut nimic pentru țară. Zero!”
Cele 5 culori de unghii pentru femeile de 40 de ani. Le vor face să arate elegante și la modă în septembrie