Percheziţii la Săcele, pe tema ajutoarelor sociale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascaţii au descins la Săcele, la mai multe adresa FOTO IGPR

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Poliţiei municipiului Săcele efectuează trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Săcele.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea, percheziţiile sunt efectuate într-o cauză având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie vizând stabilirea şi plata ajutoarelor sociale acordate unor locuitori ai municipiului Săcele, judeţul Braşov.

Pe numele a două persoane, funcţionari publici care s-au ocupat de acordarea ajutoarelor sociale, au fost emise mandate de aducere, acestea urmând a fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea audierii.

De asemenea, alte 180 de persoane sunt aduse la audieri la sediul Parchetului Tribunalului Braşov şi la Inspectoratul de Poliţiei Judeţean Braşov. 

În cauză au fost emise 180 de citaţii pentru audierea unor persoane, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov  şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort