Munții Făgăraș devin un paradis al zimbrilor. Conservation Carpathia eliberează zeci de animale aici

0
Publicat:

În Munții Făgăraș existau până recent 36 de zimbri în libertate. Fundația Conservation Carpathia eliberează în aceste zile, prin trei zone, alte 22 de exemplare, astfel că vor fi aproape 60 de zimbri

Zimbri trimiși în libertate de la Nucșoara FOTO Fundația Conservation Carpathia

Munții Făgăraș devin unul dintre cele mai populate locuri cu zimbri. 12 exemplare vor pleca dintr-un nou punct de reintroducere, aflat în zona Dobroneagu, comuna Nucșoara.

Zimbrii fac parte din proiectul de reintroducere dezvoltat de Fundația Conservation Carpathia, prin programul Life al Comisiei Europene, și au fost aduși în noul țarc de carantină și aclimatizare începând cu luna noiembrie a anului trecut, în mai multe etape. Cele 12 exemplare provin din rezervații și centre de reproducere din Suedia, Germania și Slovacia.

Fundația Conservation Carpathia lansează al treilea punct de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș, la Dobroneagu, în apropierea comunei Nucșoara, județul Argeș, de unde 12 zimbri vor fi eliberați, în această primăvară. Lansat în 2019, programul de repopulare a Munților Făgăraș cu zimbri mai cuprinde alte două puncte de reintroducere a zimbrilor: Bunea, aflat pe raza comunei Rucăr, și Lerești. Zonele de reintroducere și de eliberare a zimbrilor sunt situate la distanță de localități, sunt atent studiate, astfel încât specia să aibă condiții optime de trai și de hrană”, a anunțat Victoria Donos, directorul de comunicare al Fundației Conservation Carpathia.

Înainte de reintroducerea acestor zimbri, în Munții Făgăraș existau deja 36 de animale din această specie. Pe lângă cei 12 care pleacă de la Nucșoara, alți 10 vor ajunge în Munții Făgăraș, 5 pe la Lerești și alți 5 pe la Bunea. Astfel, în Munții Făgăraș vor viețui 58 de zimbri.

Drumul zimbrilor în Munții Făgăraș începe într-unul dintre cele trei țarcuri de carantină și aclimatizare amplasate pe terenurile aflate în proprietatea  Fundației Conservation Carpathia.

După parcurgerea perioadei de carantină de 30 zile, zimbrii sunt transferați în țarcul pentru aclimatizare unde rămân până în momentul eliberării. În funcție de perioada anului în care sunt aduși, zimbrii pot sta în zona de aclimatizare până la 6 luni, timp în care se vor adapta la noile condiții de mediu.

Țarcul de la Nucșoara are o suprafață de 76 de ha, și la fel ca celelalte, este amenajat în mijlocul sălbăticiei, iar condițiile de aici sunt similare cu cele din libertate. Acesta dispune de facilități de hrănire, depozitare a hranei și adăpare și este format din două părți: zonă de carantină, de aproximativ 3-4 ha și zona de aclimatizare de 72 ha.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC