Guvernul a blocat aplicarea legilor funciare la Braşov de peste nouă luni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie ca a fost vorba despre Guvernul Ponta, fie de cel al tehnocratului Cioloş, un lucru e sigur: braşovenii au de pierdut efectiv din cauza faptului că nu există un subprefect în funcţie, care să îşi exercite atribuţiile pe fond funciar, pe care legea i le pune ca responsabilitate în mod expres.

În data de 9 septembrie 2015, Romer Ambrus Mihaly Sandor a fost eliberat din funcţie. Din acel moment, postul, care era revendicat la acea vreme de UNPR, a rămas vacant.

Preşedintele Consilului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că va solicita la o viitoare întâlnire cu premierul să se rezolve acest lucru.

„Nu este vorba de simpla ocupare a unui post, ci de faptul că sunt zeci de lovalităţi care stau blocate cu actele de fond funciar care nu sunt validate, iar cei care pierd sunt oamenii, pentru că nu îşi depune la APIA dosarele pentru a primi subvenţia pe teren. Până  acum erau acuyaţi primarii că nu fac dosarele să fie validate de comisia de la PRefectură, acum degaba sunt actele gata, că nu are cine să le valideze”, a precizat Veştea.
Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani