FOTO Cât a costat mâncarea consumată de miliardarul Peter Thiel la un restaurant din centrul Brașovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Castelul Bran găzduiește, în acest weekend, o super petrecere de Halloween, la care participă miliardari dornici de o experiență inedită. Duminică la prânz, o parte dintre aceștia, între care magnatul american Peter Thiel, fondatorul PayPal, au mâncat la un restaurant din centrul Brașovului.

Peter Thiel și partenerul său, Matt Danzeisen, la un restaurant din Brașov FOTO Ioan Buciumar

Prieten de 20 de ani cu Elon Musk, cel mai bogat om din lume, magnatul american Peter Thiel, fondatorul PayPal, a plecat de sâmbătă seară cu elicopterul din București, împreună cu partenerul lui, miliardarul Matt Danzeisen.

Duminică la prânz, Thiel și Danzeisen, alături de alte vedete, au fost văzuți la un restaurant din centrul municipiului Brașov.

Întrebat ce părere are despre asemenea oaspeți și o așa prezență selectă, șeful  restaurantului Prato, Laurențiu Iordache, a spus că, fiind vorba despre un local în centrul Brașovului, cu o istorie de 15 ani, au avut, de-a lungul timpului, ca oaspeți, multe nume mari.

„Și de televiziune, și actori, i-am avut pe Kevin Costner, Armand Assante, Colin Farell. Deci nu am fost surprinși de o asemenea prezență”, a spus patronul restaurantului.

Acesta a menționat că meniul a fost între 75 și 100 de euro de persoană. La insistențele presei, care a remarcat costurile scăzute, Laurențiu Iordache a explicat că a fost doar un brunch și că nu au fost chestii ieșite din comun față de meniul obișnuit al restaurantului.

„Ceea ce le-am servit astăzi, se găsește în fiecare zi în meniul nostru”, a spus Iordache, fără să precizeze exact ce au mâncat oaspeții.

„Nu au optat pentru nimic deosebit, în afara unor restricții alimentare în cazul unor persoane, cum ar fi alergiile, spre exemplu), nu au fost alte solicitări. Lumea a fost mulțumită și sperăm să mai vină”, a spus Iordache.

„Au avut o singură solicitare pe partea de detox”

El a precizat că a fost ceva organizat și că a discutat cu organizatorii despre meniu și despre alte detalii încă de acum trei săptămâni.

„Le-am prezentat un meniu, care a fost agreat de către organizatori, nu s-a vrut nimic special, în afară de ceea ce avem noi în meniu, a fost doar un brunch. Au avut doar o singură solicitare, pe partea de detox să aibă să aibă chestii vegetariene, fresh-uri, sucuri naturale, pe bază de plante, pe bază de legume, nimic altceva”, a mai spus Iordache.

Vremea foarte frumoasă de duminică a atras o mare mulțime de brașoveni în Centrul Istoric al orașului. Terasele au fost pline, iar zona fremăta de lume.

În jurul restaurantului și terasei Prato, unde au luat un brunch miliardarii care vor petrece Halloween la Castelul Bran, era foarte puțină lume. Câte un trecător mai întreba de ce sunt atâtea camere, dar, cum nu cunoștea pe nimeni, își vedea de drum. În schimb, strada Micharl Weiss, pe care se află restaurantul, una pietonală, era plină de mașini de lux și de VAN-uri.

Patronul PayPal, Peter Thiel, îmbrăcat în pantaloni scurți și cu Matt Danzeisen alături, a zâmbit, dar nu a scos o vorbă, deși reporterii au insistat cu întrebările. Cei doi au urcat într-o limuzină și au plecat spre hotel.

După plecarea celor doi, șoferii au decis să mute mașinile în spatele restaurantului, astfel că și cei doi - trei curioși care se mai opreau în zonă au dispărut. Americanii sunt așteptați la un restaurant din Bran pentru cină, la ora 19:00, după care va urma petrecerea de la castel. Aici vor avea mâncare adaptată sărbătorii, precum și surprize pregătite de organizatori.

Primarul din Bran, Cosmin Feroiu, a anunțat că există un eveniment privat în această noapte la Castelul Bran, dar nu știe dacă sunt Elon Musk și Angelina Jolie pe lista invitaților.

Și administratorul Castelului Bran, Alexandru Priscu, a admis că există o petrecere, dar a precizat că niciodată nu comentează în legătură cu evenimentele private organizate la castel.

Sâmbătă seară, actrița Julia Sandstrom a postat pe Instagram imagini din elicopter în drum spre Bran, spunând că se află în „Țara vampirilor“. Conform relatărilor din presă, suedeza , care este actriță, DJ și cântăreață, ar urma să întrețină atmosfera la petrecerea de la Bran.

Pe lista invitaților s-ar mai afla Sergey Brin, fondatorul Google, Steve Jurvetson, fondator Hotmail și în prezent în board-ul Space X, Luke Nosek, co-fondator PayPal, fondator al Gigafund – un fond de investiții axat pe explorarea spațiului și primul investitor în Space X-ul lui Elon Musk. De asemenea, la eveniment ar urma să participe și magnatul Larry Page, al 17-lea cel mai bogat om din lume în 2022 și co-fondator Google, dar și vedete de talie mondială, actori și artiști.

Vedetele au petrecut românește

O parte a oaspeților participanți la petrecerea de la Bran, între care mai mulți actori de la Hollywood, sunt cazați la Schuster Hotel, din Brașov. Adrian Grenier din „Entourage“, Jordan Roemmele și Gillian Jacobs din „Walk of Shame“ au intrat în atmosfera Halloweenului și au început distracția de sâmbătă seară.

Milionarii și celebritățile au petrecut românește, sâmbătă seară, la restaurantul Stâna Turistică, de lângă Poiana Brașov, unde au fost întâmpinați de gazde cu pâine, sare și țuică de prune. Au petrecut acolo până spre orele 3 dimineața, potrivit relatărilor din presă.

Mitul lui Dracula atrage la Bran turiști din întreaga lume

Construit pe o stâncă, Castelul Bran adăposteşte în prezent muzeul Bran, ce se întinde pe cele patru etaje ale sale. Motivul principal pentru care turiştii străini aleg să viziteze Castelul Bran este reprezentat de legenda care s-a creat în jurul acestuia. Astfel, cea mai reprezentativă legendă a Transilvaniei, cea a lui Dracula sau Vlad  Ţepeş, este legată incontestabil de Castelul Bran.

Mitul Contelui Dracula are la bază romanul de ficţiune „Dracula”, apărut în Marea Britanie, în 1897, avându-l ca autor pe scriitorul irlandez Bram Stoker. Personajele din romanul „Dracula” sunt rezultatul fanteziei autorului, dar faptele Contelui Dracula şi sfârşitul acestuia au la bază credinţele populare legate de existenţa unor forţe ale răului, precum vampirii sau strigoii.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat