Fost parlamentar braşovean, condamnat cu indulgenţă pentru conducere sub influenţa alcoolului. Cum a fost pedepsit pentru fapta sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul parlamentar Mihai Valentin Popa a fost condamnat de prima instanţă. FOTO: bizbrasov.ro

Fostul parlamentar braşovean MIhai Valentin Popa a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a fost obligat la plata unei sume de bani pentru că a fost prins în timp ce conducea sub influenţa alcoolului.

Avocatul Mihai Valentin Popa, fost parlamentar de Braşov din partea Partidului Social Democrat, în mandatul 2016-2020, a fost condamnat în prima instanţă pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. 

Politicianul din Făgăraş, în prezent membru al formaţiunii Pro România, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi, astfel, Mihai Popa a primit o amendă de 40.000 lei, corespunzător a 160 zile-amendă, cu un cuantum al unei zile-amendă de 250 lei. 

„În baza art. 485 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică cu inculpatul Mihai Valentin Popa, în dosarul nr. 213/P/2019, şi în consecinţă pronunţă soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord, după cum urmează: În baza art. 336 alin. 1 Cod penal raportat la art. 480 alin. 4 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Mihai Valentin Popa, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, la pedeapsa amenzii de 40.000 lei, corespunzător a 160 zile-amendă, cu un cuantum al unei zile-amendă de 250 lei. 

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, potrivit cărora, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, precum şi asupra dispoziţiilor art. 64 alin. 1 Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul Mihai Valentin Popa la plata sumei de 471,7 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare”, se precizează în soluţia pe scurt a instanţei, publicată în 5 aprilie 2021. Fostul parlamentar are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. 

Vă mai recomandăm: 

România nu mai are niciun loc liber în secţiile ATI - COVID 

Cum arată fostul Palat al Securităţii din Galaţi, clădire în care au fost torturaţi sute de deţinuţi politici

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026