Doar două medii de 10 la Evaluarea Naţională de la Braşov, faţă de 30, anul trecut. Care este urmarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puţine note mari la Evaluarea Naţională de la Braşov FOTO Ioan Buciumar

Notele mari au fost o pasăre rară anul acesta faţă de 2020 la Evaluarea Naţională din judeţul Braşov. Astfel, ultima medie de intrare la cele mai bune licee din judeţ va fi mai mică decât anul trecut

Numărul notelor de 10 şi al notelor peste 6.00 este mai mic anul acesta decât anul trecut la Evaluarea Naţională din judeţul Braşov. Dacă anul trecut am avut 30 de medii de 10, anul acesta au fost doar două. 

„2.774 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Braşov care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii de peste 5,00, reprezentând un procent de 76,91% din totalul celor prezenţi la acest examen. De remarcat este faptul că procentul mediilor între 8,00 şi 10 din acest an este mai mic decât cel de anul trecut, 30,66%, faţă de 38,32% în 2020. În schimb, procentul mediilor între 5,00 şi 7,00 este mai mare anul acesta faţă de anul trecut, 29,54%, faţă de 22,13%”, a precizat Valentin Bucur, purtător de cuvânt Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

Ca urmare, ultima medie cu care vor fi admişi elevii la cele mai multe dintre colegiile din judeţ va fi mai mică decât anul trecut, potrivit reprezentantului Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Vă mai recomandăm:

 

Transfăgărăşanul s-a deschis mai devreme. Cel mai spectaculos drum din Europa poate fi folosit în siguranţă

Ce a provocat avaria care a lăsat fără energie electrică, marţi, peste o jumătate de milion de români

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare