Directoarea DSP Brașov, plasată sub control judiciar. Ar fi anunțat conducerea Spitalului Județean când urmau controale. Ce primea în schimb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DNA - Serviciul Teritorial Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpata Ancuța Ofelia Blănaru, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, cercetată într-un dosar de corupție.

Au fost percheziții DNA la DSP Brașov și la două spitale din oraș FOTO arhivă

Pe 25 martie 2025 și 04 octombrie 2025, Ancuța-Ofelia, Blănaru ar fi divulgat către reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urmează să efectueze controale la nivelul unității medicale, în perioadele respective, dând indicații acestora pentru a se pregăti corespunzător, încălcând astfel caracterul confidențial al inspecției, se arată în ordonanța procurorilor.

Beneficii primite la schimb

Directoarea DSP Brașov ar fi beneficiat din partea angajaților spitalului de facilitarea și urgentarea internării/externării unor persoane apropiate, de realizarea unor investigații medicale și analize medicale gratuite, precum și pentru programarea mai rapidă a acestora.

A avertizat la fel și Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov

La data de 06 octombrie 2025, „inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia ar fi divulgat către un reprezentant al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urmează să efectueze o inspecție sanitară la nivelul unității medicale, în ziua următoare, în scopul de a se pregăti corespunzător, încălcând astfel caracterul confidențial al inspecției”.

Trei infracțiuni reținute în sarcina directoarei DSP Brașov

DNA - Serviciul Teritorial Brașov a explicat pentru ce infracțiuni a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În continuarea comunicatului nr. 716/VIII/3 din 23 octombrie 2025, vă aducem la cunoștință faptul că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 24 octombrie 2025, față de inculpata BLĂNARU ANCUȚA-OFELIA, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, pentru săvârșirea pentru săvârșirea a trei infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, a precizat DNA, într-un comunicat transmis luni.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Ancuța-Ofelia Blănaru trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov în exercitarea căreia a săvârșit faptele sau vreo altă activitate în cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov.

„Inculpatei Blănaru Ancuța-Ofelia i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatei i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, mai precizează DNA.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort