Comuna Buneşti îşi face Centru de Informare Turistică ca să promoveze Viscri, satul vedetă al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Fortificată din Viscri este principala atracţie a satului. FOTOSimona Suciu

Primăria Buneşti a primit bani europeni pentru construirea centrului care va fi la la intersecţia dintre DN E60 şi un drum comunal din Buneşti, în zona unei biserici monument istoric.

Autorităţile locale au pus la dispoziţie un teren de 417 metri pătraţi pentru această investiţie, loc pe care vor fi amenajate centrul de informare şi patru locuri de parcare. Investiţia se ridică la 290.851 de lei şi va fi construit de o firmă din Harghita.

Comuna Buneşti a devenit o atracţie turistică după ce prinţul Charles a făcut celebru satul Viscri (care aparţine de Buneşti) în toată Europa. Satul a devenit celebru după ce prinţul Charles şi-a cumpărat aici o casă în anul 1996. De atunci a venit la Viscri în fiecare an, iar reclama pe care a făcut-o peste hotare a fost nepreţuită. În ultimii zece ani satul s-a dezvoltat extraordinar, iar numărul străinilor care vor să-şi petreacă vacanţa într-o oază pitorească a crescut exponenţial. Dacă în 2004 Viscri abia avea 1800 de turişti pe ani, acum are de aproape 10 ori mai mult. Şi cifrele continuă să crească. În 2011 la Viscri au ajuns 7800 turişti străini, în 2012 au fost 10.000, iar în 2013 şi 2014 cifra a ajuns la 15.000. Practic satul, care numără 493 de suflete are de 30 de ori mai mulţi turişti decât locuitori.

 La Viscri, totul este autentic. Odată ce păşeşti în sat te întorci în urmă cu un secol. Aleile sunt pietruite, pensiunile sunt case mari săseşti cu garduri din lemn, iar toată lumea zâmbeşte. Camerele sunt amenajate ca pe vremea bunicilor, cu paturi din lemn, covoare lucrate manual şi pereţi văruiţi. Turiştii care doresc pot face plimbări cu căruţele trase de cai. Vizitatorii pot ajunge astfel până la biserica cetate, dar şi până la stâna din afara satului unde pot gusta brânză proaspătă şi se pot relaxa. Viscri este înconjurat de părure, iar turiştii amatori de plimbări în natură sunt în largul lor. Seara pot sta pe prispă să le relaxeze în aer liber. Punctul de atracţie al satului este Biserica Fortificată.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Peste 5000 de nemţi vor să vadă Rezervaţia de Urşi de la Zărneşti. Sanctuarul este unic în Europa de Est

FOTO Recordurile Bisericii Negre din Braşov: cel mai vizitat lăcaş de cult, cel mai mare din Europa de Est şi cel mai fotografiat obiectiv turistic al României

FOTO VIDEO Braşovul, oraşul care îţi aduce muntele în oraş şi cel mai mare domeniu schiabil din România

Castelul lui Dracula, obiectivul turistic nr1 al României

FOTO Cetăţile Braşovului au adus sute de mii de turişti sub Tâmpa

Mai multe pentru tine:
Panică în Râmnicu Vâlcea: un individ a tras cu un pistol airsoft asupra unei mașini în care se afla o mireasă. Autorul a fost prins
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
„Acea noapte mi-a schimbat viața pentru totdeauna”. O femeie și-a pierdut vederea după ce a băut un cocktail în Bali