Brașovul are ambiții digitale. Are cel mai mare succes în Programul național Generația Tech

0
Publicat:

Brașovul își dorește să devină un pol național în domeniul IT. Aflat la a treia ediție, programul Generația Tech s-a bucurat de cel mai mare succes în orașul de la poalele Tâmpei.

Programul Geerația Tech se bucură de mare succes la Brașov FOTO Primăria Brașov

Brașovul își propune să fie nu numai o destinație turistică importantă a României, ci și un pol național în domeniul IT. Pentru aceasta, Primăria Brașov a demarat în urmă cu doi ani Programul național Generația Tech, un program orientat pe dezvoltarea de competențe în domeniul digital.

Programul a ajuns la ediția a treia, în care municipalitatea își propune să pregătească minim 1.000 de tineri dornici să urmeze cursurile care le vor permite să-și dezvolte competențele digitale și IT.  

Anul trecut am avut aproape 1.500 de burse, în primul an - aproape 500. Este o creștere impresionantă și o creștere care îmi dă speranță pentru o ediție de succes, a treia, în 2023. În fiecare an am avut burse oferite și sponsorizate de către bugetul local, dar cele mai multe au fost de fiecare dată sponsorizate de mediul de afaceri. Vom merge pe acest model și anul acesta; programul va fi lansat în luna august, iar până atunci vom avea o decizie de Consiliu Local cu privire la alocarea de sume”, a declarat primarul Allen Coliban.

Mii de participanți în fiecare an

Municipalitatea își dorește ca înscrierile să înceapă în luna iunie, iar cursurile să demareze în august.

Ediția 2023 a Generației Tech vine cu introducerea unor platforme noi, a unor elemente de inovație în experiența participanților, valorificând atât beneficiile tehnologiei, cât și comunitatea care se extinde cu sprijinul partenerilor strategici.

În primele două ediții am avut peste 3.000 de înscriși și peste 1.400 de oameni pe care i-am format, în comunitatea brașoveană, în domeniile IT, digital marketing, management de proiect. Vorbim despre 16 săptămâni în care tineri și adulți din zona metropolitană Brașov se pot forma în aceste abilități practice, după care se pot antrena împreună cu partenerii programului pentru a avea acces la oportunități de genul: o carieră în freelance, locuri de muncă mult mai bine plătite sau, de ce nu, o dezvoltare personală care le va transforma cu siguranță viața”, a precizat Medeea Katerina Petrovan, managerul programului Generația Tech.

Programul „Generația Tech“ este un program național de dezvoltare a competențelor digitale și IT, lansat în 2018 la nivel național și anul trecut și la Brașov, adresat atât absolvenților de liceu care sunt în căutarea unui loc de muncă și au nevoie de pregătire într-un domeniu de viitor, cât și tinerilor adulți interesați de o supraspecializare sau de o reconversie profesională.

Unul dintre marile avantaje ale programului este aspectul practic – competențele se obțin prin practică, de la oameni care lucrează în domeniu și alături de firme care au nevoie de aceste competențe.

Implementat în mai multe orașe din România, programul s-a bucurat de cel mai mare succes la Brașov.

Mai multe pentru tine:
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa