Un tânăr a fost surprins drogat în trafic de către poliţişti. Ce pedeapsă riscă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 33 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe după ce a fost testat cu aparatul DrugTest de către poliţişti, rezultatul indicând prezenţa ketaminei.

Marţi, 21 aprilie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier l-au identificat în trafic pe un şofer, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Griviţei, din municipiu.

”Conducătorul auto a fost testat cu atât cu aparatul etilotest, cât şi cu aparatul DrugTest, la cel din urmă rezultatul indicând prezenţa ketaminei, şi a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pe numele acestuia pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Poliţiştii reamintesc faptul că, în conformitate cu articolul 336, aliniatul 2 din Codul Penal, ,,se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.”

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG