Răsturnare de situație. Anchetatorii ar fi descoperit încă un ADN sub unghiile doctoriței ucise în Brăila. Avocat: „Discutăm și de o a doua persoană”

0
Publicat:

Apar noi date în dosarul de omor calificat asupra femeii - medic stomatolog din municipiul Brăila. Zilele trecute, principalul suspect a susținut că nu el este bărbatul care apare în imaginile anchetatorilor, iar ipoteza unui al doilea suspect pare plauzibilă.

Trei ipoteze în cazul crimei de la Brăila. Foto: Arhivă

Marți, 30 iulie 2024, avocatul lui le-a spus judecătorilor de la Curtea de Apel Galați că de sub unghiile victimei a fost recoltat și ADN-ul altui bărbat, potrivit stirileprotv.ro.

Chiar și-așa, magistrații i-au respins suspectului solicitarea de a fi cercetat în libertate.

Discutăm și de o a doua persoană pe care nu am identificat-o. Repet, este vorba de ADN-ul a doua persoane, care s-a găsit sub unghiile victimei”, a precizat Mihai Drăgan, avocatul suspectului, pentru sursa citată.

O femeie, medic stomatolog în municipiul Brăila, în vârstă de 42 de ani, a fost găsită moartă, în seara de 16 iulie 2024, în cabinetul său. Poliţiştii au precizat că ea avea urme de violenţă pe corp și că ar fi fost ucisă în doar 33 de secunde.

Ipoteza unui al doilea suspect este serios luată în calcul și de foști polițiști.

Sub unghiile victimei a mai fost găsit încă un ADN, în afară de cel al suspectului principal, putem aprecia faptul că a mai fost un contact cu încă o persoană. La momentul actual nu putem aprecia că o probă este mai importantă decât cealaltă, probele trebuie să fie luate în totalitatea lor. Sunt sigur că s-a recoltat proba ADN de sub toate cele zece degete, zece unghii. Nu cred că și-a permis cineva să recolteze doar de sub 1 sau de sub 2 degete”, a precizat colonel în rezervă Cătălin Chivu, fost șef IPJ Brăila.

Avocatul principalului suspect susține și că probele de la dosar nu sunt suficiente iar clientul lui poate fi cercetat în libertate.

A existat o luptă între agresor și victimă. Această luptă trebuia să lase urme. Aceste urme nu sunt identificate în niciun mod. Pe șapcă s-a găsit o pată de sânge a lui, nu a victimei. Păi dacă am o luptă dusă cu victima, ar trebui să am urme de sânge de-al victimei”, a mai spus avocatul.

Suspectul va fi dus la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Capitală, pentru a fi supus unei expertize psihiatrice.

Poliţiştii care anchetează uciderea doctoriţei stomatolog din Brăila au făcut percheziţii la domiciliul principalului suspect în acest dosar, dar şi acasă la mama acestuia, de unde au ridicat un cuţit cu lama de 17 centimetri, pe care urmează să îl analizeze.

Cuţitul a fost găsit deschis, într-o vitrină, în spatele unor ceşti, şi a fost ridicat de poliţişti pentru efectuarea expertizelor care vor stabili dacă acesta este sau nu arma crimei.

Mama bărbatului suspectat de crima de la Brăila. Foto: captură video

Mama suspectului a justificat prezenţa acestui cuţit spunând că i-a aparţinut soţului său, care, având probleme cu dantura, obişnuia să taie cu el legume. Ea îşi apără în continuare fiul şi spune că este nevinovat. Ulterior, și casa suspectului a fost percheziționată, iar anchetatorii ar fi dat de o cutie care conținea, neoficial, articole vestimentare.

Maricel Mihai, bărbatul reţinut în acest dosar, susține în continuare că este nevinovat şi spune că a mers la cabinetul stomatologic pentru că îl durea o măsea.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare