Poliţiştii caută o brăileancă dată dispărută. Femeia a plecat de acasă, iar de două zile este de negăsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Mirela Loredana Foto: IPJ Brăila

Marţi, 29 octombrie, o brăileancă de 69 de ani s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, de la data de 24.10.2019, a fiicei sale,  Constantin Mirela Loredana, în vârstă de 38 ani, care a plecat de la domiciliul din Brăila şi nu a mai revenit.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta a fost plecat de la domiciliu în repetate rânduri şi obişnuieşte să doarmă la domiciliul unor prieteni din municipiul Brăila.

Semnalmente: înălţime 1,66 de centrimetri, greutatea de 99 de kilograme, păr şaten, lung până la umeri, ochi căprui, iar ca semn particular prezintă o cicatrice de la o operaţie de cezariană.

Îmbrăcăminte şi încălţăminte: sacou negru, pantaloni lungi negri, bluză portocalie, pantofi negri.

Pentru Constantin Mirela Loredana s-a solicitat urmărirea la nivel naţional şi internaţional. ”Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model