Lacu Sărat a devenit staţiune de interes naţional. De acum, va putea fi modernizată cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În timpul verii plaja de la Lacu Sărat atrage zilnic mii de oameni FOTO Arhivă Adevărul

Staţiunea a ajuns de puţin timp în administrarea comunei Chiscani după un lung proces, de mai bine de zece ani, cu municipiul Brăila. În amintitul răstimp, nimeni nu s-a mai ocupat de întreţinerea spaţiilor publice, care au ajuns într-o stare deplorabilă.

Veşti bune legate de soarta staţiunii Lacu Sărat, din judeţul Brăila, care la un moment dat părea să aibă soarta pecetluită. Zilele trecute, Guvernul României a decis să ateste mai multe localităţi şi zone din ţară ca staţiuni turistice de interes naţional, iar printre acestea se numără şi Lacu Sărat.

Până la acest moment, în România sunt atestate, în total, 51 de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local. Odată cu dobândirea noii calităţi, staţiunea Lacu Sărat se poate promova ca atare însă, dincolo de acest lucru, este foarte important că va avea şanse mult mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile.

Vor putea obţine fonduri nerambursabile guvernamentale şi/sau europene atât autorităţile locale, pentru proiecte majore de infrastructură, dar şi investitorii în turism, fie că au deja obiective acolo, fie că de-abia acum încolo vor construi.

„Investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă. De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone”, a transmis, pe 25 mai 2020, Ministerul Economiei.

Staţiunea Lacul Sărat este situată în zona de câmpie din nord-estul Bărăganului, pe raza comunei Chiscani, la 5 kilometri distanţă de municipiul Brăila şi cuprinde o bază de tratament proprie, dotată cu bazin pentru hidro-kinetoterapie, saună şi sală de gimnastică şi oferă, suplimentar, facilităţi de balneaţie liberă, cu băi de soare şi nămol.

Staţiunea a ajuns de puţin timp în administrarea comunei Chiscani după un lung proces, de mai bine de zece ani, cu municipiul Brăila. În amintitul răstimp, nimeni nu s-a mai ocupat de întreţinerea spaţiilor publice, care au ajuns într-o stare deplorabilă. Străzile sunt foarte proaste, spaţiile verzi la fel, iar lacul are mari probleme din cauza secetei, fiind nevoie de o intervenţie destul de „neortodoxă” pentru salvarea lui şi a microorganismelor care dau calităţile terapeutice ale nămolului. Practic, s-a adăugat apă dulce şi sare gemă, pentru a menţine nivelul şi salinitatea.

Complexul principal (construit înainte de 1989) are o capacitate de 250 locuri şi este deschis indiferent de anotimp, oferind facilităţi pentru băi calde în ape minerale, aplicări de nămol cald şi rece, hidroterapie şi kinetoterapie. În jur au apărut însă şi o serie de pensiuni.

Lacul are o suprafaţă de 1,72 kilometri pătraţi  şi este format pe un vechi curs al Dunării, care acum este complet izolat. Este înconjurat de 70 hectare de pădure, care atenuează climatul de stepă şi constituie un plăcut loc de recreere. Adâncimea apei variază între 0,6 şi 1,80 metri, iar fundul lacului este acoperit pe întreaga suprafaţă de un nămol terapeutic, cu un grad foarte mare de mineralizare.

Datorită conţinutului ridicat de iod, rezultat în urma descompunerii anaerobe a unei specii de nevertebrate, „artemia salinas”, nămolul rezultat ameliorează zeci de afecţiuni, motiv pentru care suferinzi din toată lumea vin, de ani de zile, la tratament.

Lacul conţine importante rezerve de nămol sapropelic şi de apă minerală hipertonică, cu compuşi ai sulfului, clorului, magneziului şi bromului, cu mineralizare de 70-84 grame la litru. Aici pot fi tratate bolile reumatismale degenerative, inflamatorii, bolile ginecologice, dermatologice, endocrine, afecţiuni ale sistemului nervos periferic, stări post-traumatice, afecţiuni respiratorii. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie