Grevă de avertisment la „Braicar”. Brăilenii au aşteptat degeaba autobuzele şi tramvaiele în staţii, joi dimineaţă, între orele 5.00 şi 7.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În dimineţa zilei de joi, timp de două ore, între 5.00 şi 7.00, autobuzele şi tramvaiele operatorului de transport public local „Braicar” SA nu au intrat pe traseu. Angajaţii societăţii au declanşat o grevă de avertisment, nemulţumiţi că nu li se cresc salariile. Nici autorităţile locale şi nici conducerea companiei nu au mers să discute cu greviştii, iar cei care au avut de suferit au fost brăilenii care se grăbeau spre serviciu.

Protestul a avut loc în curtea depoului "Braicar" din Radu Negru, unde s-au adunat circa 100 de salariaţi ai companiei. "Aceasta este prima mişcare de protest, de mulţi ani încoace, organizată cu respectarea prevederilor legale, cu toate cerinţele menţionate în Legea Dialogului Social. Până acum se întâmplau greve spontane care de multe ori rămâneau fără nici un efect. Acum s-a mers pe lege şi s-au urmat toţi paşii. Probabil asta sperie, faptul că suntem în legalitate cu protestele noastre. Din câte am înţeles totuşi conducerea vrea să ne dea în judecată pe motiv de falsuri în semnăturile strânse pentru susţinerea acţiunilor de protest. (...) Plus că s-au făcut presiuni enorme asupra salariaţilor, ameninţaţi că vor fi daţi afară sau că vor avea probleme la serviciu dacă participă la grevă. Avem şi cazuri de salariaţi care au fost înlocuiţi în grafice pe ultima sută de metri", au explicat liderii sindicali ai salariaţilor din companie.

"Cerem demiterea conducerii unităţii, dar şi înlocuirea membrilor Consiliului de Administraţie care practic au fost cumpăraţi fiindu-le majorate de aproape 20 de ori indemnizaţiile de şedinţă, ajungând acum la 8 milioane de lei vechi, faţă de nici cinci sute de mii cât aveau cu ceva timp în urmă. Normal că cei din Consiliu le ţin parte celor din conducere", a precizat Ionel Badachi, vicepreşedinte al Sindicatului Liber "Transloc".

În jurul orei 6.40 autobuzele au ieşit pe poarta depoului pentru a putea intra în trasee începând cu ora 7.00. Dacă sindicaliştii nu vor ajunge la o înţelegere cu conducerea „Braicar” va fi declanşată o grevă generală. Aceasta este programată pentru marţi, 5 august.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026