Copilul de trei ani, ucis de o șoferiță cu test antidrog pozitiv, condus pe ultimul drum. Mama: „Vreau să se facă dreptate!”

0
Publicat:

David, copilul de trei ani, accidentat mortal, de o șoferiță din Brăila cu test antidrog pozitiv, este condus miercuri, 30 august 2023, pe ultimul drum de părinți. „Vreau să se facă dreptate”, spune îndurerată mama micuțului.

Tragedia a avut loc sâmbătă, 26 august, în jurul orei 20:00, atunci când copilul se juca pe trotuar, aproape de casă, pe strada Cărămidari, din municipiul Brăila.

Potrivit polițiștilor, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cărămidari, dinspre strada Bistriței către strada Avram Iancu a surprins și accidentat un copil, în vârstă de trei ani, din Brăila. Martorii au povestit pentru debrăila că micuțul a fost luat pe capotă, iar parbrizul mașinii a fost spart. 

Disperată, mama copilului a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale minorulu. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru David. 

„Era un copil fericit și un copil iubit. Era iubit de toată lumea, de vecini, de rude. De atunci, eu înnebunesc… minut cu minut. Nu mai am nicio putere. Eu sper ca autoritățile să își facă datoria așa cum trebuie. A omorât un copil nevinovat… Vreau să se facă dreptate! Sper din suflet să se facă dreptate”, a mărturisit mama lui David. 

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Aceasta a fost testată și cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul unei substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Brăila. 

 Rudele femeii spun însă că aceasta nu consumă droguri, ci urmează un tratament cu anumite pastile, care ar fi putut să scoată în evidență o anumită substanță. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie