Cine l-a protejat pe tânărul drogat, autorul accidentului de la 2 Mai. Andreica, Europol: cineva nu-și dorea polițiștii detașați din țară să ajungă în zona cluburilor

0
Publicat:

Accidentul cumplit de la 2 Mai, în care doi tineri au murit și alții trei au ajuns la spital, a fost unul dintr-o serie de evenimente care au șocat România în ultimele săptămâni. Președintele sindicatului Europol acuză faptul că polițiștii detașați din țară pe litoral nu au fost folosiți eficient.

Accidentul de la 2 Mai putea fi evitat
Accidentul de la 2 Mai putea fi evitat

În acest caz, un șir de erori care au permis ca un șofer drogat să conducă, după ce a fost oprit în trafic și a fost verificat, a dus la producerea acestei tragedii.

Cosmin Andreica, președintele sindcatului Europol, a vorbit la Digi24 despre acidentul de la 2 Mai, relatând despre intervenția Poliției. Potrivit lui, dispecerul poliției a comunicat agentului care l-a oprit pe Pascu că nu există nereguli cu permisul de conducere sau cu mașina lui, iar când tânărul agent a cerut ca un alt echipaj să completeze verificările, dispecerul a transmis că nu există unul disponibil în zonă.

Însă președintele sindicatului Europol spune că pe litoral au fost detașați 15 polițiști din țară pe o perioadă de 35 de zile. „Dar au fost folosiți doar ca semafoare umane”, a spus el.

Polițiștii detașați doar pentru fluidizarea traficului

De asemenea, Andreica mai reclamă că polițiștii detașați din țară nu au avut acces în zona cluburilor, iar pentru patrulare în acele zone erau folosiți doar polițiștii de la IPJ Constanța.

Înseamnă că cineva nu-și dorea ca acei polițiști să ajungă în zona cluburilor din Mamaia, unde știm foarte bine ce clientelă avem”, a spus Andreica. „La momentul la care a fost oprit tânărul, avea asupra sa doar cartea de identitate. Stațiile de emisie-recepție nu funcționează în Vama Veche, din cauza problemelor de semnal, de aceea agentul de poliție nu a putut accesa stația Tetra, să verifice bazele de date. Și atunci a apelat dispecerul și a solicitat date și informații cu privire la persoană și autoturism. Dispecerul a interogat bazele de date. Aici avem o altă problemă”, a mai spus Andreica la Digi24.

Dispeceratul, fără acces la baza de date

Dar, continuă el, dispeceratul nu avea acces la acest date.

Dispecerul nici măcar nu avea acces la bazele de date, dar asta e o altă chestiune. Asta ca să înțelegeți cum funcționează, din compromis în compromis. Fiecare coleg acceptă să-și facă datoria în condiții de compromis. Verifică bazele de date, nu identifică niciun fel de mențiune, vede că are permis de conducere și mașina nu este furată, că are ITP-ul valabil și comunică polițistului că nu are niciun fel de mențiune nici persoana, nici autoturismul”, mai spune el.

Dar acest lucru este insuficient, iar un alt echipaj nu era disponibil, ceea ce este de neacceptat pentru una dintre cele mai aglomerate stațiuni.

Acela este și momentul în care agentul întreabă dacă există un echipaj rutier disponibil pentru a completa verificările pe care el le-a început la fața locului și spune că nu există niciun fel de echipaj, în condițiile în care vorbim de sâmbătă dimineață, în sudul litoralului, în una din cele 3 stațiuni cele mai frecventate de turiști. Nu se poate să n-ai echipaje rutiere sau să-ți spună dispecerul că nu există echipaj rutier în sudul litoralului. Eu cred că existau dar au fost în altă parte sau cel puțin faptul că nu au fost repartizate în această zonă este o mare gafă managerială, este o proastă gestiune a resurselor umane”, mai arată președintele sindicatului Europol.

Polițiști „semafoare umane”

Acesta mai punctează, apoi, că cei din Corpul de control „nu s-au aplecat asupra acestei chestiuni”, cu toate că au stat mai multe zile la Constanța.

Pe de altă parte, el mai arată că polițiștii detașați nu au fost niciodată folosiți în interiorul stațiunilor, ci doar pentru fluidizarea traficului de la intrarea și ieșirea din stațiuni. Și niciodată pe timp de noapte.

Ei erau plantați în preajma drumurilor naționale, la trecerile de pietoni pentru fluidizare și dirijare. Nu li s-a permis să pătrundă în interiorul stațiunilor, n-au fost vreodată angrenați în acțiuni de testare a conducătorilor auto pentru consumul de alcool sau droguri, n-au fost planificați pe timp de noapte...Niciun polițist detașat nu a fost planificat pe timp de noapte. E ușor paradoxal, pentru că acești polițiști – 15 la număr – au mers pentru 35 de zile să acorde sprijin, ori toți șefii se uitau urât la ei cumva, pentru că, în condițiile în care erau folosiți pentru chestiuni nu neapărat erau relevant – avem și ore de vârf în care se impune fluidizarea – dar nu poate nimeni să spună că 35 de zile s-a impus fluidizarea și atât”, mai arată el.

Fără mijloace suficiente

Președintele sindicatului Europol mai menționează că agentul de poliție care l-a oprit pe șoferul drogat a epuizat toate mijloacele pe care le avea la dospoziție pentru a lămuri situația șoferului și motivul pentru care acea persoană a sunat la 112 cu două ore înainte.

Acel tânăr (agent de poliție – n.red.) a epuizat efectiv toate mijloacele pe care le avea la dispoziție pentru a încerca să clarifice motivul pentru care acea persoană a sunat la 112 cu două ore înainte, aspect care este de lăudat. În mod normal n-o să vedeți în trafic că la fiecare oprire a unei patrule de ordine publică aceea vă scoate din mașină, face un control corporal, verifică interiorul autoturismului șamd. Din perspectiva asta am spus că acel tânăr și-a dat tot interesul”, mai spune el.

Pe de altă parte, el mai susține, ca o opinie personală, că zona cluburilor ar fi fost oarecum „protejată”, din cauza „clientelei”.

„Erori impardonabile”

Cu privire la ceea ce se întâmplă în stațiuni și cluburi, e o constatare indirectă, o judecată de opinie, în condițiile în care vezi că ai 15 oameni pe care îi folosești doar pentru fluidizare. Îmi cer scuze, dar înseamnă că cineva nu-și dorea ca acei polițiști să ajungă în zona cluburilor din Mamaia, unde știm foarte bine ce clientelă avem. Avem și clientelă din mediul politic, și din zona de afaceri, avem multe vedete șamd. E de verificat câte controale s-au făcut în preajma cluburilor sâmbăta, duminica, vineri seara șamd. E de verificat câte controale, acțiuni au fost realizate în preajma cluburilor sâmbăta, duminica, vineri seara șamd”, a mai arătat el.

Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat, marţi, la Constanţa, că au fost făcute mai multe „erori impardonabile” în acest caz și că accedentul ar fi putut fi evitat.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a prezentat, luni, raportul Corpului de control privind accidentul de la 2 Mai. Predoiu a spus că şoferul Vlad Pascu a fost oprit în trafic chiar de şeful Serviciului Rutier Constanţa, cu o zi înainte de accident. Comisarul-șef nu l-a sancţionat pentru lipsa semnului de începător și nu i-a ridicat plăcuţele de înmatriculare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite