Conflict sângeros, cu săbii şi cuţite, la Brăila. 10 indivizi s-au bătut în plină stradă, unii au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal violent luni noapte în cartierul Chercea, din oraşul Brăila. Două tabere s-au încăierat, folosind săbii şi cuţite. În urma conflictului sângeros, mai multe persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.  Poliţiştii au intervenit în forţă.

Conflictul a avut loc luni noapte, în jurul orei 21:35, în cartierul brăilean Chercea. Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza municipiului are loc un scandal. 

Potrivit poliţiştilor, din primele date, a rezultat că mai multe persoane s-au agresat reciproc, unele dintre acestea prezentându-se, ulterior, la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale. În jur de zece persoane, cu vârste cuprinse între 21 si 83 de ani, ar fi fost identificate de politişti. 

„În urma cercetărilor efectuate, mai multe persoane, implicate în eveniment, cu vârstele cuprinse între 21 şi 83 de ani au fost identificate, în continuare efectuându-se cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, port fără drept sau folosire de obiecte periculoase, distrugere, violare de domiciliu şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a  transmis IPJ Brăila. 

Vă recomandăm şi: 

Un pieton a fost aruncat în aer de maşina unei şoferiţe de 24 de ani din Galaţi. Imagini cu impactul violent VIDEO

O bandă de hoţi a făcut prăpăd la combinatul siderurgic Galaţi. Bunuri cu o valoare imensă, distruse VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent