Ce s-a ales de Aerodromul Ianca de la Brăila, punct strategic pe harta militară a României datorită avioanelor supersonice

0
Publicat:

Aerodromul din Ianca, judeţul Brăila, a fost cândva un important punct strategic pe harta militară a României, datorită avioanelor supersonice. Acum au mai rămas doar o pistă betonată, două hangare şi o clădire în paragină.

Hangarul fostului aerodrom militar, sursa: Baragan Region

Începuturile aviaţiei militare la Ianca datează încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai exact din anul 1941. Atunci a fost dislocată o escadrilă ce efectua misiuni de sprijinire a forţelor terestre pentru eliberarea Basarabiei şi mai bine de şase decenii a reprezentat emblema şi mândria acestei comunităţi ,contribuind la dezvoltarea sa economică. 

A fost o perioadă când Aeroportul Militar de la Ianca era cea mai modernă bază militară de aviație din România, aici aflându-se 90 de avioane „MIG” – 15 din Divizia 3 „Aviaţie Vânătoare”.

De pe site-ul Primăriei Ianca aflăm că, iniţial, aerodromul folosea o pistă naturală (islazul comunei) şi a activat în toată perioada războiului. Când acesta a luat sfârşit, odată cu instaurarea regimului comunist şi prezenţa trupelor sovietice în ţară, aviaţia, ca de altfel întreaga armată, a suferit modificări şi transformări.

„Astfel, printr-un Ordin strict secret din 28 martie 1951, a luat fiinţă Divizia 3 Aviaţie Vânătoare, ce avea în componenţă Regimentele 11,12, şi 14, care au fost dislocate pe Aerodromul din Ianca.

În paralel cu aducerea de tehnică militară sovietică, s-a trecut la amenajarea aerodromului, construcţia unei piste betonate, a punctelor de comandă şi observaţie, a hangarelor pentru avioane, cât şi a utilităţilor de cazarmare. 

În aceeaşi lună, Divizia a fost înzestrată cu primele 6 avioane reactive YAK-23 şi un avion reactiv de şcoală tip YAK-17, dintr-un total necesar de 90 de avioane. Aparatele au fost montate şi încercate în aer de tehnicieni şi piloţi sovietici, ulterior trecându-se şi la pregătirea piloţilor români.

Maiorul Răican Aurel, comandantul Regimentului 14, rămâne în istorie ca pilotul primului zbor al aviaţiei reactive”, se arată într-o prezentare „Ianca, între trecut, prezent şi viitor”, de pe site-ul Primăriei Ianca.

În ultimele trei decenii, aerodromul militar de la Ianca a ajuns o ruină. Doar o pistă betonată, două hangare şi o clădire în paragină mai amintesc de faptul că, pe vremuri, locul reprezenta un punct strategic pe harta militară a României. 

Ce planuri au autoritățile județene cu aerodromul Ianca

În toamna lui 2009, obiectivul militar a trecut din administrarea MapN, în administrarea Consiliul Judeţean, cu intenţia de a-l transforma într-un aeroport civil. Totul a rămas, însă, la nivel de planuri. 

După mai bine de un deceniu, fosta unitate militară va avea, în sfârşit, o întrebuinţare. Guvernul României a solicitat, pe 2 februarie 2023, Consiliului Judeţean Brăila să aprobe o hotărâre prin care să treacă din domeniul public al judeţului Brăila în cel al statului. Ulterior, urmând să fie preluat de Aeroclubul României.

Astfel, pe pista respectivă se vor organiza în viitorul apropiat activităţi de pilotaj atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, susţin autoritățile județene.

Aeroportul Ianca a ajuns o ruină FOTO: Primăria Ianca
Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie