Au început lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi. Va avea trei poduri, două viaducte şi un pasaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul expres Brăila-Galaţi FOTO pagina personală Cătălin Drulă/Facebook

În prezent se lucrează la decopertarea stratului vegetal, iar în următoarele zile se va continua cu stabilizarea terenului şi cu fundaţiile forate ale viitorului pod de 1,8 kilometri peste Siret şi complexul feroviar din zona Galaţi.

Zilele trecute au început lucrările la drumul expres ce leagă Brăila de Galaţi. Deocamdată, se decopertează stratul vegetal, iar în următoarele zile se va continua cu stabilizarea terenului şi cu fundaţiile forate ale viitorului pod de 1,8 kilometri peste Siret şi complexul feroviar din zona Galaţi.

”Am participat în aprilie la semnarea acestui contract extrem de important pentru conectarea celor două oraşe şi pentru dezvoltarea economică a regiunii, o alternativă rapidă şi sigură la actualul DN 22B de pe digul Dunării”, explică Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor.

Proiectul porneşte din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre, are 11 kilometri, trei poduri, două viaducte şi un pasaj, fiind prevăzute  două benzi pe fiecare sens de circulaţie. Finalul traseului este la intersecţia cu DN2B, în zona Movileni.

”Dacă cei responsabili îşi fac treaba în timp util cu emiterea tuturor avizelor, autorizaţiilor, scoaterea pădurii de pe traseu din fondul forestier, ar trebui să circulăm pe acest drum expres în anul 2023”, mai spune Cătălin Drulă.

Pentru realizarea unei conexiuni directe a acestui proiect cu viitoarea centură a Galaţiului, la care lucrările ar trebui să înceapă în următoarele săptămâni, fostul ministru al Transporturilor a cerut Companiei de Drumuri să găsească o soluţie acum câteva luni.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Desfăşurare de forţe: 1.800 muncitori şi peste 600 utilaje lucrează pe tronsonul 2 al Drumului expres Craiova – Piteşti FOTO

Centrul istoric al Devei, în şantier. Cum se vor derula lucrările de reabilitare în Piaţa Unirii

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie