A căzut cu tractorul într-un canal de irigații și s-a înecat. Polițiștii anchetează cazul

0
Publicat:

Un bărbat de 49 de ani și-a găsit sfârșitul într-un canal de irigații din vecinătatea localității brăilene Măxineni. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Bărbatul care conducea tractorul a decedat FOTO ISU Bacău

Un bărbat de 49 de ani din localitatea brăileană Corbu Nou a murit, în contextul în care a căzut cu tractorul într-un canal de irigații. Tragicul eveniment s-a produs în afara localității Măxineni.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați marți, 18 octombrie, printr-un apel la 112 cu privire la faptul că, pe un drum de exploatare agricolă, din extravilanul localității Măxineni, o persoană s-ar fi răsturnat cu tractorul într-un canal și s-ar fi înecat.

„La fața locului a fost identificat cadavrul, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din satul Corbu Nou, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Accident tras la indigo

Un bărbat de 54 de ani din judeţul Dolj a decedat în condiții similare, pe 17 iulie 2021, în contextul în care a căzut cu tractorul într-un canal de irigaţii în extravilanul localităţii Moţăţei Gară.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a căzut cu tractorul într-un canal de irigaţii. Din primele cercetări au stabilit că bărbatul în cauză, în timp ce se afla în extravilanul localităţii Moţăţei Gară, în apropierea unei staţii de irigaţii, unde efectua lucrări agricole cu tractorul, ar fi căzut cu tractorul într-un canal. La faţa locului s-au prezentat doi scafandri din cadrul ISU Dolj care, în urma căutărilor, l-au găsit pe bărbatul în cauză şi l-au scos din canalul de irigaţii. Din păcate, deşi bărbatul a fost resuscitat de către personalul medical aflat la faţa locului, a fost declarat decesul acestuia”, au informat reprezentanţii IPJ şi ISU Dolj.

Între timp a fost recuperat şi tractorul din canal. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort