Viaţă de coşmar pentru patru copii. Au fost lăsaţi desculţi şi dezbrăcaţi în miezul iernii. Tatăl era beat de dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii umblau desculţi şi dezbrăcaţi FOTO botosaneanul.ro

Patru copii au fost luaţi cu Poliţia dintr-o familie de consumatori de alcool din judeţul Botoşani. Micuţii erau murdari, dezbrăcaţi şi înfometaţi. Copiii au ajuns într-un centru de stat.

Patru copiii din satul Zăiceşti, judeţul Botoşani au ajuns în sistemul de protecţie al statului, după ce au avut o copilărie de coşmar alături de părinţii care nu-i îngrijeau. Ba mai mult, aduţii consumau şi băuturi alcoolice în mod frecvent. Situaţia celor patru copii a fost scoasă la iveală de un grup civic din Botoşani care a venit să le ofere ajutoare.

Copii dezbrăcaţi, murdari şi flămânzi

Asociaţia Grup Civic din Botoşani a ajuns la locuinţa familiei din Zăiceşti pentru a le oferi ajutoare. Au observat însă că dezastrul. În casa dărăpănată copiii trăiau cum apucau. Un bebeluş de 11 luni se târa gol de jumătate, în plină iarnă. Fetele mai mari, nu aveau papuci în picioare şi mergeau desculţe prin curte, în luna ianuarie. Au fost anunţaţi cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Încă de la prima vizită în teren angajaţii de la Protecţia Copilului şi-au dat seama că este un caz grav.

Copiii nu mergeau la grădiniţă, la şcoală, practic nu urmau nicio formă de învăţământ, deşi cel mai mare are 11 ani. Erau îmbrăcaţi sumar, erau murdari şi flămânzi. Cel mai mic era bolnav iar medicamentele i-au fost administrate deficitar. Cei de la DGASPC au luat măsura protecţiei mamei şi copiilor. Deşi tatăl care consumase băuturi alcoolice de dimineaţă s-a opus, copiii au fost luaţi cu Poliţia. Aceştia vor sta 6 luni împreună cu mama în centrul maternal ”Micul Prinţ”. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole :

Ce pedeapsă i-a aplicat un dascăl de Ev Mediu unui copil „vinovat“ că e rom şi supraponderal

Doi copii proveniţi dintr-un centru de plasament ar fi fost sechestraţi şi abuzaţi sexual. Presupusul agresor a fost reţinut

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată