Versurile care au durut-o cel mai mult pe Regina Maria, certată public pentru pomeni date săracilor. „Regina noastră făcea mai bine / Ţepeş Vodă să ia cu sine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un umorist botoşănean Constantin Cucu, a făcut furori la începutul secolului al XX lea satirizând întreaga societate românească, dar mai ales autorităţile în faţa cărora nu se sfia să îşi arate dezacordul. Printre ”victimele” umoristului botoşănean s-a aflat şi Regina Maria a României, venită să ofere în oraşul lui Eminescu, pomană săracilor.

Libertatea de expresie stârnea controverse chiar şi acum 100 de ani. Jurnalişti precum Mihai Eminescu sau Constantin Graur au fost doi dintre cei care au militat pentru libertatea omului de a spune ce gândeşte şi de a zugrăvi realitatea fără oprelişti şi în ciuda presiunilor exercitate de cercurile ”puterii” din aceea perioadă. 

”Ghimpele” din Botoşani

Printre cei care s-au exprimat liber încă de la începutul secolului XX a fost şi Constantin Cucu, un umorit botoşănean, despre care istoricii spun că libertatea de expresie îi era mai dragă decât viaţa. 

În versuri meşteşugite acesta a satirizat atât în presa locală cât şi cea centrală de la începutul secolului XX personalităţile importante ale urbei sau ale ţării, fără a menaja. 

”Devenit cunoscut concitadinilor săi, prin maniera originală de a se comporta, mai cu seamă în raport cu autorităţile. Au făcut, nu odată, deliciul botoşănenilor, poeziile sale satirice la adresa autorităţilor oraşului sau a protipendadei, răspândite prin intermediul foilor volante, dintre care amintim pe cele intitulate ,,O petiţie la primar”, ,,O catastrofă la Botoşani” şi ,,Cojocelul la teatru””, arată istoricul botoşănean Gheorghe Median într-un articol din revista Luceafărul. 

Totodată istoricii spun că botoşăneanul era ca un ”ghimpe” în coasta autorităţilor, pe care le taxa, indiferent de rang sau influenţă atunci când greşeau. Cele câteva încercări de  a fi mituit ar fi eşuat lamentabil.

Regina Maria ”victima” umoristului

Printre cei ”muştruluiţi” în versuri de umorist s-a aflat şi regina Maria a României. Un document rar din arhivele Botoşaniului scoate la iveală două strofe, dedicate majestăţii sale de către Constantin Cucu. Regina venise în 1916 cu doar tre luni înainte de intrarea României în război, în vizită la Botoşani. 

”Regina Maria împreună cu principesele Elisabeta şi Maria, însoţite de principele Nicolae au făcut vizita la Botoşani la 18 mai 1916. În gara Botoşani şi pe tot parcursul vizitei, înaltele oficialităţi au fost aşteptate şi însoţite de prefectul Cristian Goilav, primarul oraşului Ramiro Savinescu şi generalul Petraşcu comandatul divizie a VIII a”, explică profesorul Constantin Cojocaru în lucrarea sa ”Judeţul Botoşani, structuri adminstrativ teritoriale”.

 Arcul de triumf ridicat la Botoşani pentru manevrele regale de la începutul secolului XX 

Istoricii spun că regina venise să ofere pomană săracilor din oraş. Măsura l-ar fi enervat pe umorist, care a susţinut în faţa contemporanilor, mai ales a colegilor din redacţia ziarului ”Alarma”, că regina vine să ofere pomană săracilor pentru a-şi face popularitate, dar după ce se termină pomana săracii tot săraci rămân. 

Umoristul şi-ar fi dorit ca autorităţile să schimbe năravurile şi cauzele care duc la sărăcie, nu să îşi facă imagine frumoasă miluind cu pomană amărâţii. Totodată botoşăneanul era revoltat de cei care se îmbogăţeau ridicând preţurile la alimente sau făcând cotrabandă ştiind că vine războiul, iar foametea începea să-şi arate colţii.  Iată ce apărea pe foile volante lansate chiar în timpul vizitei reginei de către Contantin Cucu prin tot Botoşaniul: 

”O lume întreagă e chinuită/ De lipsuri multe, pâine şi bani/ Toţi speculanţii au azi avere/ Contrabandişti-s milionari/ C-au vândut hrana peste hotare/ Şi azi pozează în oameni mari/Regina noastră făcea mai bine/ Decât să împrată pomeni de bani/ Vre-un ”Ţepeş Vodă să ia cu sine/ Să opereze la Botoşani!/ Să tragă-n ţeapă pe toi vânduţii/ Să fie târgul plin de ţăpuşi/ Groase şi înalte de două suliţi/ Să-nfingă-n ele pe cei sus puşi”.

Umorul reginei

Tot colegii de la ”Alarma” ar fi dat sfoară prin târg că umoristul Cucu ar fi dat faţă în faţă cu regina care între timp cu tot efortul autorităţilor şi a jandarmilor de a le strânge, a reuşit să citească un exemplar. Umoristul Cucu, şi-ar fi susţinut cu tărie punctul de vedere în ciuda feţelor încruntate ale oficialităţilor din Botoşani, care se simţeau făcute de râs din cauza incidentului.

 Casa Moscovici, locul unde erau deobicei găsduiţi regii României când veneau la Botoşani

Regina ar fi tratat cu umor situaţia, promiţându-i lui Cucu, că după ce ajunge la Bucureşti, va căuta să-i facă rost şi de un Ţepeş şi de nişte ţepe. Culmea umoristul nu a fost prigonit. Din contră a creat pănă aproape de sfârşitul vieţii, publicând mai multe volume de poezii, intens mediatizate. Dealtfel relaţia cu monarhia a fost oscilantă, trecând de la critici la laude, atunci când era cazul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Amanţi celebri, prinşi în mrejele mării: Eminescu şi Veronica, Missy şi Zizi. De ce s-a refugiat Regina Maria în castelul de la Balcic

Carmen Iohannis, despre Principesa Margareta: Continuă azi ce au început Regina Maria şi Regina Elisabeta cu acest neam

O mare regină în vreme de război

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică