„Urmaşii” lui Eminescu, invitaţi la un atelier de scriere creativă chiar în locurile copilăriei poetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atelierele de creaţie au loc la Ipoteşti FOTO eminescuipotesti.ro

La Ipoteşti, în ţinutul copilăriei lui Eminescu, se desfăşoară unul dintre cele mai interesante ateliere literare, din România,  dedicate poeţilor aflaţi la debut. Propriu-zis este un incubator de creaţie şi inspiraţie, unde poeţii experimentează, lecturează sau pur şi simplu deprind scrierea creativă.

Între 1 şi 7 august la Ipoteşti, judeţul Botoşani, locul copilăriei lui Eminescu, are loc unul dintre cele mai importante evenimente dedicate scriitorilor aflaţi la debut sau care se pregătesc să debuteze. 

Este vorba despre o tabără de scriere creativă la care participă tinerii din toate colţurile ţării.  În cadrul taberei, poeţii la debut vor putea experimenta, învăţa şi deprinde noi abilităţi de scriere. Coordonatorii taberei sunt doi cunoscuţi scriitori români, Ştefan Manasia şi Simona Popescu.  

Incubator de creaţie literară la Ipoteşti

Tabăra de scriere creativă de la Ipoteşti se află la a doua ediţie. S-a născut în anul 2021 la gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, secţia pentru debut literar. 

„Pe 15 ianuarie 2021, la gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, criticul Al. Cistelecan venea cu iniţiativa de a organiza anual la Ipoteşti ateliere de scriere pentru tineri poeţi. În vara aceluiaşi an, Memorialul Ipoteşti, cu susţinerea Consiliului Judeţean  Botoşani, organiza prima Tabără de scriere creativă”, precizează reprezentanţii Memorialului Ipoteşti, instituţie implicată în organizarea acestor tabere creative. 

Propriu-zis, la tabără participă poeţi care abia au debutat sau care se pregătesc să debuteze. Aceştia fac seminarii şi ateliere în care învaţă noţiuni teoretice, experimentează şi îşi dezvoltă abilităţile de a scrie un text poetic. 

În plus participă la lecturi şi discuţii pe texte literare. „Programul Taberei de scriere creativă de la Ipoteşti include: ateliere, la care tinerii poeţi vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu un set de instrumente teoretice şi să-şi dezvolte abilităţile practice de scriere a unui text poetic; lecturi şi discuţii pe texte; excursii”, adaugă reprezentanţii Memorialului. Şi anul acesta participă tineri poeţi din toate colţurile ţării.

„La ediţia de anul acesta vor participa poete şi poeţi, care au debutat editorial în ultimii ani sau care urmează să debuteze, din Arad, Botoşani, Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Suceava, Timişoara”, spun organizatorii. 

Cei care se ocupă de coordonarea taberei sunt doi scriitori români cunoscuţi, Ştefan Manasia şi Simona Popescu. Ştefan Manasia este cunoscut pentru numeroase volume de poezie, eseuri şi cronici dar şi pentru romanul „Cronovizorul”. Simona Popescu, la rândul său este o cunoscută poetă dar şi romancieră cu „Exuvii” apărut în 1997. Totodată, a publicat mai multe volume de eseuri şi este conferenţiar la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti.

Vă recomandăm să citiţi şi:

De ce ajunge reputatul critic literar Nicolae Manolescu la Olteniţa. Detaliile unui proiect special

Au fost anunţaţi nominalizaţii Premiilor Ficţiunea

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG