Tânăra care face tablouri pe burticile gravidelor. Foloseşte o tehnică originară din India

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larisa Dascălu pictând o burtică de gravidă FOTO picturi pe burtică iaşi/facebook

Ceea ce a început ca o joacă între prietene a devenit pentru tânăra Larisa Dascălu, studentă la Arhitectură în Iaşi, un hobby mai puţin obişnuit: pictează abdomenul femeilor însărcinate.

Larisa Dascălu (21 de ani) studiază la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino“ 

din Iaşi, iar după ce termină cursurile şi pune planşele în toc, se dedică unei pasiuni mai puţin obişnuite – belly painting. Talentată la desen şi pictură, Larisa reuşeşte să facă tablouri nu pe şevalet, ci pe abdomenul femeilor însărcinate. 

„Totul a început dintr-o joacă, însă mi-am dat seama imediat că-mi place foarte mult. Şi nu numai mie, ci mai ales viitoarelor mame. Ne bucurăm împreună de această formă de artă încă inedită, cel puţin în nordul Moldovei“, spune tânăra.

Un hobby încurajat de colegi

Încă de la grădiniţă, Larisa Dascălu uimea cu desenele şi picturile sale, care nu de puţine ori au fost expuse în diverse expoziţii. Deşi a ales să studieze Arhitectura, Larisa a continuat să investească în pasiunea sa, învăţând noi metode şi tehnici de a picta. „Pictez de când mă ştiu. Ţin minte că la grădiniţă se mai organizau expoziţii şi eram foarte mândră că apăreau şi desenele mele pe panou. Am continuat cu această pasiune şi în timpul şcolii. Am ajuns la facultate şi, iată, încă pictez. Mereu mi-a plăcut să caut şi să încerc să-mi îmbunătăţesc mâna, tuşele, să descopăr şi să pun în practică noi tehnici. Chiar sunt bucuroasă că am evoluat şi că mi-am păstrat acest hobby de-a lungul anilor. Cred că a contat şi faptul că întotdeauna colegii m-au încurajat. Este un hobby foarte relaxant, te împlineşte.“

Pictură pe burtă realizată de Larisa Dascălu FOTO picturi pe burtică iaşi/facebook

Larisa Dascălu a ales să nu renunţe la pictură şi pentru că, dincolo de tuşele tehnice şi rigide de la Arhitectură, simte nevoia să devină ludică şi să aştearnă pe planşă ceea ce-i dictează imaginaţia. Spune că nu ţine cu tot dinadinsul să-şi expună tablourile: „Este o experienţă personală, pentru sufletul meu, pentru emoţiile mele. Nu ţin neapărat să le afişez“.

De la tablouri la burtici de gravide

În anii de liceu, a avut norocul să o întâlnească pe pictoriţa Talida Grunzac, care predă desenul stimulând creativitatea şi încurajând noi metode de expresie artistică. Tocmai de aceea Larisa 

a căpătat o mare deschidere când vine vorba de pictură, aşa că nu a stat pe gânduri când i s-a făcut inedita propunere de a picta burtica unei gravide. 

„O prietenă era însărcinată, ştia că desenez frumos şi a venit la mine rugându-mă să-i pictez burtica. I-am făcut pe plac. Am cumpărat culori speciale pentru body painting şi m-am apucat. Încă din timpul lucrului mi s-a părut ceva inedit şi foarte interesant“, povesteşte pictoriţa. Imediat ce a terminat lucrarea, şi-a dat seama că e ceva ce ar încerca din nou. Îi plăcea forma şi ineditul „spaţiului de lucru“, dar şi tonurile jucăuşe. „Este un hobby de care am prins mare drag încă de la început, pentru că implică pictura, pasiunea mea, dar şi energiile pozitive ale graviduţelor. Probabil cel mai mult timp pentru acest hobby mi-l rezervă studenţia, dar sunt hotărâtă să profit de el la maximum.“

„Sunt singura din Iaşi care se ocupă cu această activitate“

Nu a durat însă mult şi pictoriţei de burtici i s-a dus vestea în nordul Moldovei, iar solicitările au început să curgă. Larisa şi-a dat seama că poate transforma hobby-ul într-o mică afacere de studenţie, mai ales că produsele cu care lucrează nu sunt tocmai ieftine. 

„Mi s-a părut o idee interesantă şi, având în vedere că sunt singura din Iaşi care se ocupă cu această activitate, m-am gândit că voi avea succes. Mai mult decât atât, n-am mai văzut pe nimeni din nordul ţării care să facă aşa ceva, deci cred că are potenţial să devină foarte cunoscută, fiindcă este ceva nou, care deja a început să capteze atenţia viitoarelor mămici, cât şi a apropiaţilor acestora, care le pot face cadou o şedinţă de pictură pe burtică“, spune studenta. 

O pictură mai complexă FOTO picturi pe burtică iaşi/facebook

Larisa Dascălu nu este omul jumătăţilor de măsură. De când i s-a dus vestea în toată Moldova, a hotărât să aprofundeze acest domeniu. A urmărit pagini dedicate acestei forme de artă, toate din străinătate, a cumpărat culori mai bune şi a căutat noi modele pentru gravidele interesate. „Pentru a fi la curent cu ce e nou în materie de belly painting urmăresc pagini din Spania şi Australia, iar unele picturi sunt inspirate de pe Internet, altele sunt concepute în totalitate de mine.“ 

Ce-şi doresc gravidele: animale simpatice sau bebeluşi năzădrăvani

În ultimele luni, tânăra a primit comenzi atât din Iaşi, cât şi din Botoşani. „Doar în starea de urgenţă am avut o perioadă de pauză, dar de la 1 mai am deschis şi o pagină pe reţelele sociale, pentru a comunica mai uşor cu viitoarele mămici.“ Şi-n timp ce unele gravide au preferinţe clare, altele o lasă pe Larisa să-şi dea frâu liber imaginaţiei. „Am observant că gravidele au preferinţe diferite: unele îşi doresc desene cu animăluţe simpatice, altele vor desene cu bebeluşi năzdrăvani. Un lucru îl au în comun toate, şi anume preferinţa pentru un desen cât mai special, idee pe care le-o sugerez şi eu, având în vedere faptul că fiecare bebeluş e unic şi merită o operă de artă pictată pe burtica unde e găzduit“, spune Larisa Dascălu. 

O tehnică originară din India

Pictura pe abdomenul gravidelor presupune, pe lângă tehnici speciale, culori non-toxice, pe care tânăra pictoriţă le procură exclusiv din magazine autorizate, pentru a se asigura că nu prezintă niciun pericol pentru mamă şi copil. Pentru o pictură reuşită este nevoie de o anumită formă a abdomenului, caracteristică lunilor mai avansate de sarcină. „Deja mi-au scris câteva viitoare mame că-şi doresc să le pictez, însă mai au de aşteptat două-trei luni, pentru ca burticile să fie mai rotunjoare“, explică Larisa Dascălu.

Pentru a termina o pictură pe abdomenul unei gravide este nevoie de trei ore de muncă, însă tânăra spune că nu simte efortul, graţie energiei pozitive a femeilor însărcinate. „Gravidele au o aură aparte şi emană energii pozitive în momentul lucrului. Ne bucurăm împreună de ce se întâmplă, aşa că nici măcar nu simt când trece timpul.“ De altfel, Larisa Dascălu subliniază că, în timpul documentării, a aflat că tehnicile de pictură pe abdomenul gravidelor au apărut în India tocmai pentru a alunga energiile negative din jurul mamei 

şi al bebeluşului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cleopatra Stratan & Edward Sanda: „Avem o conexiune ieşită din comun, putem construi împreună orice“

Pompierul gălăţean care şi-a transformat profesia de salvator într-o pasiune. A salvat doi oameni care riscau să se intoxice cu fum

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”