Școală cu toalete modernizate, într-un sat fără apă. Femeia de serviciu o cară cu gălețile de la fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii dintr-un sat botoșănean au început școala cu apă adusă de acasă. Primăria a reabilitat școala și a făcut toalete în interior, deși în comună nu există rețea publică de alimentare cu apă. În sat există o singură fântână care încă nu a secat.

Școala Gimnazială din comuna Mihai Viteazul FOTO Cosmin Zamfirache

Satul Mihai Viteazul este cel mai îndepărtat cătun din comuna Ungureni, județul Botoșani, dar și cel mai vitregit din punct de vedere al utilităților. Satul nu a avut niciodată apă potabilă, iar localnicii s-au descurcat cum au putut din fântânile care seacă una după alta. Fără apă a rămas și fântâna din care se alimenta școala din sat, acolo unde învață aproximativ 30 de școlari și preșcolari.

Deși Primăria a investit o sumă consistentă pentru reabilitarea școlii și implicit cu amenajarea toaletelor interioare, la robinete curge apă doar când plouă și se mai umple fântâna. Evident, nu poate fi vorba de apă potabilă. Situația este salvată de femeia de serviciu care aduce apă cu gălețile de la fântâna din fața bisericii.

Școală reabilitată, deși în sat nu este rețea de apă

Școala Gimnazială numărul 5 din satul Mihai Viteazu, comuna Ungureni, are două clase de învățământ primar și o grupă de grădiniță. În anul 2007, școala a fost reabilitată complet și s-au făcut toalete în interiorul clădirii pentru a corespunde normativelor europene. Investiția s-a făcut pe bani guvernamentali, spun autoritățile locale, și s-a ridicat la 500.000 de lei.

În mod paradoxal, deși a fost una dintre puținele școli din mediul rural cu toalete în interior, la robinete și în vasele de WC nu curge nicio picătură de apă. Și asta fiindcă satul nu are nici măcar rețea publică de alimentare cu apă. „În Ungureni nu există apă potabilă, prin conducte. Noi de la fântână luăm apă. Așa și școala a fost racordată la o fântână din sat, cu hidrofor. Dar problema este că pe la noi nu prea mai este apă nici în fântâni”, spune un localnic din Mihai Viteazu.

Observația localnicului este întârită și de alți săteni. După verile secetoase din ultima perioadă, fântânile au secat aproape în totalitate, rămânând doar două, cea mai bună fiind cea din fața bisericii sătești. Nici măcar fântâna din care este alimentată școala nu mai are apă. „Doar dacă plouă se mai bucură de ceva apă”, glumește dulce-amar un alt localnic.

„Aduce femeia de serviciu apă la școală”

În aceste condiții, copiii sunt nevoiți să aducă apă potabilă de acasă, în sticluțe. Ca să folosească toaletele pentru care s-au cheltuit bani guvernamentali, îi ajută femeia de serviciu, care aduce apă cu gălețile de la fântâna din fața bisericii, în principal pentru spălat pe mâini. „Nu avem apă în satul Mihai Viteazul, asta este realitatea. Școala nu are apă mai ales din cauza secetei. Aduce femeia de serviciu”, spune Alexandru Dascaliu, directorul Liceului Plopenii Mari, din Ungureni, structură de care aparține școala din Mihai Viteazu.

Oamenii din sat spun că mereu a fost problemă cu apa și nu mai trag speranță că vor avea condiții decente de viață, mai ales pentru copiii lor la școală. „Numai la noi se poate așa ceva, vă jur! Unde nu sunt WC-uri în școală este apă, acolo unde sunt WC-uri în școală nu este apă. Ca la comedie. Numai că nouă nu ne vine să râdem. Merg copiii cu apă în sticlă”, spune o localnică din Mihai Viteazu.

Va fi trasă și apă…la un moment dat

Autoritățile locale spun că intenționează să tragă și apă în satul Mihai Viteazu, singurul din comună rămas fără rețea publică. Deocamdată, se caută însă sursele de finanțare, edilii sperând să obțină fonduri europene. „Noi pregătim o investiție la Mihai Viteazu, pe fonduri europene, aducțiune cu apă, și problema va fi rezolvată. Nu am putut face nimic deocamdată, în acest sens, fiindcă co-finanțarea era prea mare. Acum am găsit niște soluții. Va fi o investiție de peste un million de euro”, spune Ilie Ivanache, edilul din Ungureni.

În mod ciudat, chiar dacă există rețele de apă în alte sate ale comunei Ungureni, oamenii tot de la fântână cară apă cu butoaiele și gălețile. În această vară, trei luni, localnicii nu au avut apă, din cauza avariilor la sistemul central, dar și din cauză că pompele care aduc apă din Prut nu fac față numărului de utilizatori. Deși problema persistă de trei decenii, nimeni nu pare să facă ceva concret pentru a investi în magistrale moderne care să asigure apa potabilă oamenilor din comunele județului.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”