FOTO Lucrările la cel mai mare parc de agrement din Moldova sunt în toi. La anul este marea inaugurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare parc de agrement din Moldova prinde contur pe versantul Cornişa de la ieşirea din municipiul Botoşani. Din investiţia pe fonduri europene a fost realizat până în prezent 20 %, iar contructorul garantează că în vara anului viitor va fi marea deschidere.

Pe versantul Cornişa de la ieşirea din municipiul Botoşani, chiar la marginea drumului naţional ce leagă Botoşaniul de Suceava, pe o suprafaţă de 10 hectare se ridică cel mai mare parc de agrement din Moldova. Este defapt un aqua land cu baze sportive şi pădure transformată în parc. 

Lucrările au început în vara anului trecut şi este un proiet accesat pe

fonduri

europene încă din anul 2010. Valoarea totală a proiectului se ridică la 87 de milioane de lei, la care a trebuit să participe şi Primăria municipiului Botoşani cu 25 de milioane. Banii au fost împrumutaţi de municipalitate de la Banca Comercială.  În această săptămână nivelul lucrărilor a atins un nou program. 

Mai precis un sfert din

investiţie

este gata. Constructorul a dat asigurări că până la sfârşitul anului lucrările ajung la 80% din

investiţie

, iar vara viitoare, uriaşul parc de distracţie va fi inaugurat oficial. ” Văd o preocupare a cosntructorului de a finaliza rapid acest lucrări. Sunt multe utilaje la lucru şi sperăm ca în această toamnă să fie dat în folosinţă primul bazin de înot. La anul vom inaugura investiţia din ceea ce spune constructorul”, a precizat viceprimaru Eugen Ţurcanu. Parcul de agrement conţine, un pationar de mari dimensiuni, dotat cu vestiare şi amenajări speciale inclusiv pentru hockey. 

Deasemenea sunt prevăzute 6 bazine de înot, dintre care două olimpice şi unul cu plajă artificială. La toate acestea se adaugă facilităţi pentru sărituri în apă dar şi instalaţii specifice pentru aqua land gen tobogane şi spirale.  Pe lângă toate acestea vor fi amenajate şi un râu pentru river rafting, terenuri de tenis, volei,baschet şi fotbal. Întregul parc va fi transformat într-o pădure cu alei şi bănci, copacii fiind aduşi direct la maturitate.  Pentru administrarea parcului se va realiza probabil un parteneriat public-privat.

citiţi şi:

Timişul va primi 200 de milioane de lei pentru proiecte, inclusiv pentru Castelul Huniade

Parteneriat între CJ Dâmboviţa şi Parcul Naţional Bucegi

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța