FOTO De 48 de ore ninge fără oprire la Botoşani. Judeţul a intrat sub incidenţă de cod galben

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au intrat deja în panică, iar utilajele acţionează fără oprire. Sâmbătă seară Botoşaniul a intrat sub incidenţă de cod galben până duminică noaptea. Cele mai mari probleme sunt cauzate de viscol.

De două zile Botoşaniul este sub asediul zăpezii. Cu toate acestea fulgii de nea au căzut în aceste două zile domol, fără să pună mari probleme autorităţilor. Risipa de carburant a fost mare, fiindcă utilajele au intervenit aproape fără oprire. 

Pe drumurile judeţene cele mai mari bătăi de cap le dă drumarilor, viscolul. ”Grosimea medie a stratului de zăpadă este de aproape 10 centrimetri. Sunt ceva probleme la Darabani şi drumul de la Gulioaia, dar nimic grav. Vântul îngreunează lucrul şi mai sunt şi nişte drumuri făcute de-a latul vântului”, a precizat Sorin Clim, şeful Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri.  

Şi în municipiul Botoşani utilajele lucrează la foc continuu. ”Plugurile sunt non-stop pe străzi. Se circulă în condiţii de iarnă fiindcă am împrăştiat antiderapant doar în rampe şi sensul giratoriu. Nu îşi face efectul la temperaturi atât de scăzute. Intervenim fără oprire”, a adăugat Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, societatea care se ocupă cu deszăpezirea în municipiul Botoşani. 

Şefii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, drumarii şi prefectul au primit consemn în cadrul unei videoconferinţe ce a avut loc sâmbătă cu vicepremierul Gabriel Oprea, să nu părăsească sub nicio formă judeţul. Tot sâmbătă seară, la ora 19:00 Botoşaniul a intrat sub cod galben de viscol cu rafale de vânt de până la 50 de kilometri pe oră anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Codul galben este valabil până duminică la ora 22:00. Temperaturile la Botoşani au scăzut până la -14 grade. 

citiţi şi:

FOTO VIDEO Un TIR s-a răsturnat la Suceava. Intervenţia drumarilor, greoaie şi ineficientă. Circulaţia, îngreunată de viscol şi zăpadă

Drumul naţional 24D a fost închis. Este cel mai vulnerabil drum din judeţul Galaţi

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie